Cineva de-al locului remarca faptul că în ultimii ani se cam întâmplă ca zilele dinainte de sărbătoarea Marelui Mucenic Gheorghe să fie pe la noi frig, ploaie sau mai degrabă zăpadă, iar în ziua sărbătorii să fie soare, senin şi chiar cald. O zi asemenea s-a întâmplat să fie ieri şi la Mănăstirea Voroneţ, unde, într-un decor deja primăvăratic, cu pomi înfloriţi şi iarbă suficient de crescută ca să semene a covor verde, s-a săvârşit, în curtea aşezământului, o slujbă arhierească, prilejuită de hramul mănăstirii. În fruntea soborului de preoţi şi diaconi s-a aflat ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alaiul feţelor bisericeşti fiind completat de protopopul Câmpulungului, pr. Aurel Goraş, de stareţi şi stareţe. Curtea mănăstirii s-a umplut de credincioşi pe măsura desfăşurării Sf. Liturghii, între cei prezenţi numărându-se şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, cel al principalului constructor al clădirilor din complexul monahal, ai unor agenţi economici privaţi, ai unor instituţii judeţene. Credincioşii din curte, în pofida prezenţei unor grupuri de turişti, lăsau impresia că fac parte dintre cei îndeobşte prezenţi la mănăstire în zilele ei de sărbătoare. Locul special al acestui praznic în calendarul ortodox, situat între Înviere şi Înălţare, a creat de multe ori de-a lungul desfăşurării Sf. Liturghii, contopirea cântării celei mai specifice a acestei perioade a anului – „Hristos a înviat”, ieşită deopotrivă din piepturile soborului bisericesc şi ale corului măicuţelor gazde şi din cele ale mulţimii de credincioşi.
Slujba s-a desfăşurat după logica ei tainic-maiestuoasă, un personaj insolit aflat pe scena pe care se desfăşura ceremonialul cunoscut fiind ipodiaconul Iulian (Florea) din Cornu Luncii, care în final a fost hirotonit diacon.
În cuvântul său de învăţătură, ÎPS Pimen a evocat viaţa şi minunile Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Minunile sunt pentru necredincioşi, care sunt astfel convinşi de îndreptăţirea credinţei celui ce le săvârşeşte. Dar în spaţiul în care există Voroneţul este multă credinţă, cea care, lucrând continuu, a făcut ca, deşi desfiinţată şi de ocupantul austriac şi de rânduiala atee comunistă, mănăstirea a reînviat după 1989 prin osârdia obştii conduse de maica stareţă Irina şi prin rugăciunile adânci şi continue ale lumii credincioase de aici şi din jur. Rugăciuni care înfrâng până la urmă toată împotrivirea lumii atee rămase în barca puterii, „străină de credinţă, de cultură şi de omenie”, cea care nu vrea să întoarcă Bisericii Bucovinei proprietăţile „cu care să ajutăm aceşti bătrâni bolnavi care sunt monumentele cu care România se mândreşte, dar şi pe cei săraci şi necăjiţi”. Lumea materialistă crede că învinge mereu şi totul, dar iată că „nu a învins credinciosul ortodox când acesta a fost chemat să decidă ce se întâmplă cu religia în şcoală”. Bătălia aceasta dovedeşte forţa celor care nu au vrut ca religia să fie dată afară din şcoală. Aşadar, „noi credem, noi ne rugăm, ne rugăm şi avem răbdare. Iar felul în care astăzi arată Voroneţul este o dovadă a puterii credinţei, răbdării şi rugăciunii noastre”.
La agapa frăţească ce a urmat s-a întâmplat un lucru nu tocmai obişnuit cu aceste prilejuri, o superbă surpriză a obştii. Maica stareţă Irina Pîntescu a luat la un moment dat cuvântul, evocând cei 24 de ani de eforturi pentru reînălţarea mănăstirii. Munca aceasta a fost evocată în timp de o cunoscută ziaristă bucovineană, colega noastră Doina Cernica, cea care a scris o sumă de articole consacrate aşezământului, cele mai multe publicate în acest ziar. Ea le-a adunat în volumul „Grădinile mănăstirii”, apărută zilele acestea la Editura „Muşatinii”, pe care îl semnează împreună cu sora sa, care nu mai este – Dany-Madlen Zărnescu. A vorbit în acest cadru despre carte universitara suceveană Carmen Balan, care atrăgea atenţia că pictoriţa Dany Zărnescu şi-a dorit ca această carte să fie lansată de hramul mănăstirii din 23 aprilie 2015, adică de ieri. Ceea ce iată s-a şi întâmplat. Este o carte care evocă reconstruirea „grădinii”, adică a mănăstirii, dovedind că „spiritul Voroneţului lucrează”, în pofida tuturor greutăţilor pe care le-a avut de înfruntat în istoria sa. Doina Cernica a pomenit, emoţionată, doar despre „bucuria unei cărţi luminate de Voroneţ”…
A fost o minunată zi de sărbătoare.
Comentarii