Piaţa Mare, cu încălzire în sistem centralizat

Trei oferte au fost înregistrate la licitaţia pentru modernizarea Pieţei agroalimentare centrale a municipiului Suceava, informează primarul Sucevei, Ion Lungu. Este vorba despre cele ale firmelor Agacon Suceava, Peter Grup Suceava şi Comtransport Suceava, aceasta din urmă fiind eliminată din cursă, întrucât a venit cu documentaţia la 5 minute după expirarea orei limită de depunere.

„Din start, oferta celor de la Comtransport a fost descalificată. Cred că participanţii trebuie să înveţe să respecte regulile, mai ales că aceste licitaţii au mize uriaşe. Fac un apel către cei care au de venit la licitaţii să respecte procedurile legale” a precizat primarul Lungu.

Lucrările sunt scoase la licitaţie la valoarea de 1 milion de lei, însă responsabilii executivului speră ca, în urma competiţiei, suma la care acestea vor fi adjudecate să fie mai mică. Banii vor fi cheltuiţi, printre altele, pe intervenţii de înlocuire a acoperişului, pentru modernizările din interiorul pieţei, precum şi pentru amenajarea unui sistem de încălzire centralizată. Încălzit va fi doar unul dintre cele două tronsoane, acesta urmând a fi branşat la reţeaua de termoficare a municipiului.

Sper să clarificăm cât mai repede această licitaţie, să desemnăm un executant şi să demarăm lucrările de modernizare a Pieţei centrale. Este bine ca acestea se desfăşoare în perioada de vară, astfel încât până în toamnă să putem reabilita cel puţin exteriorul” a explicat Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI