Mama şi doi copii minori s-au răsturnat cu maşina la Soloneţ

> Cei mici au ajuns la spital răniţi destul de grav

 Doi minori au ajuns joi după-amiază la urgenţele Spitalului Judeţean Suceava, răniţi în timpul unui accident petrecut în localitatea Soloneţ. Maşina în care aceştia se aflau era condusă de mama celor doi, în vârstă de 33 de ani, din Suceava.

Femeia nu s-a asigurat la executarea manevrei de depăşire a două autovehicule care circulau regulamentar şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, după care a părăsit partea carosabilă, a intrat în şanţul din stânga şi s-a răsturnat pe cupolă, pe acostament.

În accident a fost rănită şi şoferiţa, toate cele trei victime fiind transportate cu ambulanţele la spital.

Şoferiţa a scăpat doar cu o contuzie toracică şi un traumatism la braţul stâng.

Băieţelul de 7 ani însă a suferit un traumatism cranio-facial cu comoţie cerebrală, dar şi o fractură la antebraţul stâng, un hematom în partea dreaptă a capului şi la ureche, multe zgârieturi pe faţă şi o plagă la nas.

Băiatul de 11 ani s-a lovit şi el, mai tare, în zona feţei. Medicii suceveni l-au diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, hematom fronto-occipital, fractură occipitală stângă, hematom la ochiul de pe aceeaşi parte şi o contuzie la genunchi.

Cel mic se află internat la Secţia de Chirurgie Infantilă, iar cel mare la Secţia Neurochirurgie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI