> „Sper să vină cât mai mulţi agenţi economici la negociere, astfel încât, începând cu 17 aprilie, când expiră contractul, să avem continuitate în serviciul de salubritate menajeră” a declarat edilul-şef Ion Lungu
Primăria Suceava a trimis către 14 potenţiali operatori invitaţii de participare la negocierea directă pentru atribuirea temporară a serviciului de salubritate menajeră.
„În primul rând, au fost invitaţi toţi cei care au participat la licitaţia pentru delegarea serviciului de salubritate stradală” a declarat primarul Ion Lungu.
Pe fondul expirării vechiului contract, pe data de 17 aprilie, cât şi a întârzierii licitaţiei pentru delegarea serviciului către un nou prestator, Consiliul Local a aprobat declanşarea de negocieri, fără publicarea unui anunţ de participare, în vederea atribuirii pe o perioadă limitată a activităţii de salubritate menajeră din Suceava. Negocierea efectivă se va încheia pe 15 aprilie, iar a doua zi deliberativul local se va întruni în şedinţă extraordinară pentru validarea rezultatelor procedurii, astfel încât deşeurile să nu rămână neridicate.
„Deja s-au cerut clarificări şi sper să vină cât mai mulţi agenţi economici la negociere, astfel încât, începând cu data de 17 aprilie, când expiră contractul, să avem continuitate în serviciul de salubritate menajeră” a declarat Ion Lungu, accentuând că, în paralel, se vor accelera demersurile pentru organizarea şi desfăşurarea licitaţiei propriu-zise de desemnare, pentru o perioadă de 12 ani, a prestatorului titular pentru ridicarea şi transportarea gunoiului menajer.
De pe 18 aprilie, actualul operator, Rosal Grup Bucureşti, operatorul din ultimii 8 ani, nu se mai poate ocupa de adunarea şi transportul în rampă al deşeurilor menajere. Aceasta deoarece prevederile legale în vigoare stipulează că prelungirea contractului de salubritate se poate face cu 6 luni înainte de expirarea acestuia, lucru care nu s-a întâmplat. Autorităţile locale îşi justifică „delăsarea” prin aceea că elaborarea studiului de fezabilitate şi a caietului de sarcini pentru licitaţia efectivă de delegare au necesitat un volum mare de muncă, mai ales că a trebuit să fie identificate cel 145 de amplasamente pentru amenajarea platformelor subterane de deşeuri şi întocmite planurile de situaţie aferente.

























Comentarii