Lovit cu briceagul în timp ce încerca să despartă doi certăreţi

Încercarea de a despărţi două persoane care se luaseră la bătaie nu a fost o decizie inspirată pentru un tânăr de 27 de ani, din comuna Bogdăneşti. El a ajuns pe mâna medicilor după ce a fost lovit cu lama unui cuţit purtat de unul dintre certăreţi. Potrivit datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, incidentul, petrecut marţi, a ajuns la urechile lucrătorilor Poliţiei municipiului Fălticeni în jurul orei 11. Un bărbat de 38 de ani, din comuna Râşca, s-a plâns acestora că a fost agresat în timp ce se afla pe strada Revoluţiei din localitate. Cercetările efectuate de oamenii legii au stabilit că, întâlnindu-se prin oraş, între acesta şi un bărbat de 52 ani, din comuna Bogdăneşti, s-a iscat un scandal, moment în care chiar reclamantul a scos un briceag cu intenţia de a-l lovi pe celălalt. Atunci a intervenit şi un tânăr de 27 ani, consătean cu omul din Bogdăneşti, încercând să ia lama din mâna cuţitarului. Dar în învălmăşeala creată a fost tăiat în regiunea umărului stâng. Până la urmă, pentru calmarea spiritelor şi imobilizarea atacatorului – care s-a dovedit şi reclamant –, au intervenit alte două persoane, care l-au deposedat de cuţit. Conform sursei citate, în urma altercaţiei, bărbatul de 38 de ani şi tânărul de 27 de ani au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Fălticeni pentru îngrijiri de specialitate. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI