Pentru sărbători pascale liniştite şi în siguranţă pe raza judeţului Suceava, începând de azi şi până pe data de 13 aprilie, aproape 300 de angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava vor fi zilnic la muncă în mijlocul credincioşilor. Astfel, având în vedere fluxul sporit de persoane ce se înregistrează an de an în locurile publice în perioada evenimentelor religiose asociate sărbătorilor pascale, poliţiştii vor acţiona cu efective sporite pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor anti-sociale. Nu vor fi uitate nici arterele rutiere, iar efective însemnate de poliţişti rutieri vor acţiona pe drumurile publice pentru asigurarea fluidităţii traficului.
Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, în noaptea de Înviere vor acţiona 298 de poliţişti din structurile de ordine publică, 57 de poliţişti rutieri, 41 de ofiţeri şi agenţi de investigaţii criminale, precum şi echipele de intervenţie ale Serviciului de Acţiuni Speciale.
Până atunci, în perioada 9 – 13 aprilie, vor acţiona, zilnic, câte 309 lucrători din structurile de ordine publică, poliţişti rutieri şi poliţişti judiciarişti, acestora alăturându-li-se 15 poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Suceava. Ei vor efectua acţiuni şi controale în 15 trenuri şi 14 gări şi staţii CFR.
Conform sursei citate, ordinea şi liniştea publică vor fi asigurate în zona tuturor celor peste 500 de locaşuri de cult unde se vor organiza ceremonii religioase.

























Comentarii