Liviu Clement
Mărturisesc public că, pe când eram june utecist, contexte specifice epocii m-au făcut să frecventez oarece cursuri de iniţiere politică în care, printre altele, utecişti mai copţi îmi vorbiră despre „omul nou” (aşa cum era evaluat spre finele anilor ’80) şi cu un soi de duioasă cumsecădenie convenţional tovărăşească îmi spuneau (cam aşa am înţeles eu!) că omul (nou…) e utopic, căci zilnic teoria e bătută de uz. Aşadar, sublimă teoria, hâdă practica cotidiană!… Azi DNA e în mare şi poate că sănătoasă formă, într-un elan despre care s-ar putea zice că e de natură să sperie pe mulţi dintre cei aflaţi pe funcţii politico-administrative (belea contemporană: ce-i politic e şi administrativ, ba e şi civil, şi privat!). Elan într-o părere descurajant (observ că, vremelnic, nişte voci au cam amuţit) şi pentru cei care de mai an se anunţau candidaţi pentru şi pentru, jinduind legislaturi ce urmează. Inşi despre care (tot sublim) s-ar putea presupune că-s gata să se facă preş la picioarele onor contribuabilul. Estimp, un clasic şef administrativ în viaţă dă de înţeles că leafa (după criteriu de buget, mică) ar cam îndemna la oarece corupţie. Dându-i dreptate (că va fi având dreptatea domniei sale, deocamdată puţin contestabilă după criteriu de leafă), dacă de la un vârf chestiunea se vede astfel, ar însemna că obiditul cu minim pe economie ar trebui, pe cale de (un fel de…) consecinţă, să fie hoţ patentat, iar şomerul învechit în „meserie”, tâlhar la drumul mare.
Comentarii