Leul s-a apreciat în faţa principalelor valute

Anunţul făcut de preşedintele Eurogrup, Jeroen Dijs-selbloem, referitor la faptul că Grecia a solicitat miniştrilor de finanţe din zona euro prelungirea acordului de ajutor financiar cu şase luni, a avut ca efect scăderea aversiunii faţă de risc, ceea ce a permis leului să se aprecieze faţă de principalele valute.

Cursul euro a coborât de la 4,4503 lei, maximul ultimelor trei săptămâni, la 4,4434 lei. Piaţa valutară s-a deschis la 4,4490 lei, nivel care a reprezentat maximul şedinţei. Anunţul referitor la solicitarea venită din partea Greciei, a detensionat investitorii, iar euro a coborât până la 4,44 lei. La ora 14:00, tranzacţiile se realizau la 4,4440 – 4,4470 lei, faţă de 4,45 lei, la cea de miercuri.

Cursul dolarului american a coborât de la 3,9079 la 3,8988 lei.

Media monedei elveţiene a înregistrat cea mai mare scădere, de la 4,1623 la 4,1225 lei, care reprezintă cel mai scăzut curs începând cu data de 15 ianuarie, atunci când Banca Naţională a Elveţiei a decis să renunţe la plafonul de 1,20 franci/euro, care era utilizat din septembrie 2011. Deprecierea mai mare s-a datorat faptului că raportul euro/franc a crescut pe pieţele internaţionale aproape de 1,08 franci.

Monedele din regiune se apreciau la rândul lor faţă de euro. Cea poloneză se întărea la 4,166 / 4,187 zloţi, iar cea maghiară la 304,4 – 306,5 forinţi.

Perechea euro/dolar creştea la 1,1356 – 1,1450 dolari, investitorii mizând pe eventualitatea unui acord privind datoria Greciei.

Astfel, BCE, care redusese alimentarea cu lichidităţi a băncilor greceşti, a hotărât să reia procesul, ridicând plafonul la peste 68 miliarde euro.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI