În zilele de 7-8 februarie 2015 a avut loc, la Câmpulung Moldovenesc, festivitatea de semnare a Protocolului Festivalului Internaţional de Folclor „Întâlniri bucovinene”, ediţia a XXVI-a, 2015.
Duminică, la orele prânzului, în frumoasa sală de şedinţe a Primăriei Câmpulung Moldovenesc, a fost semnat protocolul Festivalului de către delegaţii ţărilor participante, România fiind reprezentată de Doru Sârghi – împuternicitul dlui preşedinte al Consiliului Judeţean Cătălin-Ioan Nechifor, Viorel Varvaroi – managerul Centrului Cultural „Bucovina” şi Mihăiţă Negură – primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc. La eveniment au participat şi reprezentanţi ai Poloniei, Ucrainei, Moldovei, din motive obiective lipsind reprezentanţii Ungariei şi Slovaciei.
Principalii organizatori ai evenimentului, respectiv Primăria Câmpulung Moldovenesc şi Centrul Cultural „Bucovina” (instituţie de specialitate a Consiliului Judeţean Suceava) s-au preocupat ca evenimentul să se desfăşoare în bune condiţii, asigurându-le partenerilor un program diversificat, de la vizitarea unor obiective turistice din Bucovina (mănăstirile Putna, Suceviţa, Voroneţ, salina Cacica şi comuna Marginea), până la prezentarea unui program artistic de înaltă ţinută, susţinut de grupul vocal „Piatra Şoimului” şi de orchestra „Doina Rarăului” din Câmpulung Moldovenesc, formaţia de dansuri „Plaiurile Pojorâtei” şi artiştii prezenţi în cadrul delegaţiilor străine.
Cu această ocazie, în cadrul şedinţei tehnice s-au stabilit condiţiile, datele şi locaţiile desfăşurării festivalului pentru fiecare ţară, astfel:
> Polonia – la Dzierzoniów, Jastrowie şi Pila, în perioada 20 – 28.06.2015;
> Republica Moldova – la Chişinău şi localităţi din împrejurimi, 3 – 5.07.2015;
> Ucraina – la Cernăuţi, 11 – 12.07.2015;
> România – la Câmpulung Moldovenesc, 17 – 19.07.2015;
> Ungaria – la Bonyhád, 31.07 – 2.08.2015.
Formaţiile din România care participă la festival în ţările partenere vor fi stabilite de Centrul Cultural „Bucovina”, în raport de rezultatele activităţii culturale din anul precedent.
V. VARVAROI,
Centrul Cultural „Bucovina”





























Comentarii