Nu mai putem trăi fără computer, fără laptop, tabletă sau telefon mobil, asta-i realitatea de la serviciu, de acasă sau de pe stradă. Copiii petrec ore-n şir la jocuri downloadate pe computerul din camera lor, pe ecrane mari instalate la mall sau în săli de jocuri, taximetriştii primesc acum comenzi prin tableta instalată la bordul maşinii, tinerii conversează sau îşi trimit mesajele de dragoste numai pe telefonul mobil.
Evident, semnatara acestor rânduri stă toată ziua la computer având chiar unele din simptomele prezentate de medici ca efecte al statului prelungit la computer – dureri articulare, vedere neclară. Neurologii vorbesc despre aşa-numitul „computer vision syndrome”, despre faptul că „dependenţa de tehnologie ne afectează grav creierul”, iar „copiii care depăşesc 5 ore pe zi în faţa computerului riscă demenţa temporară”. Psihologii fac precizări despre efecte negative de natură emoţională: „amputarea afectivă, lucrul şi interacţiunea scăzută cu semenii, diminuarea calităţii reale a vieţii”.
Îndrăgostit de OS1, „o entitate care te ascultă, te înţelege şi te cunoaşte”
Theodore este un bărbat tânăr din Los Angeles, singuratic după divorţul de soţia sa, care lucrează la firma Beautifulhandwrittenletters.com. Acolo creează scrisori de dragoste în numele unor persoane mai puţin talentate la scris, dictându-le computerului. Se afla la scrisoarea 612, când, la o plimbare, vede un spot publicitar prin care Element software anunţa apariţia „primu-lui sistem de operare cu inteligenţă artificială – OS1”. Acesta putea crea „o entitate care te ascultă, te înţelege şi te cunoaşte, care se vrea a fi nu doar un sistem, ci o conştiinţă”. Theodore cumpără sistemul respectiv, îl instalează în computerul de acasă şi îl descarcă pe un suport electronic de forma unei cărticele, utilate şi cu o minicameră video, intră în el, îşi comandă propriul… OS, dar ca să fie cât mai „pozitiv” i se pun şi nişte întrebări despre propria-i persoană. Entitatea pe care o alege e de sex feminin şi aşa intră în viaţa lui Samantha, cu care face cunoştinţă şi începe un dialog incitant, sensibil şi surprinzător. Discuţiile cu Samantha devin preocuparea principală a lui Theodore, cei doi conversând dimineaţa, la prânz şi seara, întrucât cărticica cu sistemul e anexată la nişte căşti. Prietenia lor se transformă în dragoste reciprocă, se prind împreună în jocuri video, ascultă muzică, merg în excursii şi la expoziţii, fac aproape totul împreună, inclusiv sex provocat de… senzaţii induse de vorbe transmise pe cale virtuală. Povestea de dragoste durează până ce, într-o zi, Theodore află de la Samantha că ea vorbeşte, în paralel, cu încă 8316 persoane sau sisteme de operare şi că, la ora discuţiei lor, este îndrăgostită de 641! La final Samantha îl părăseşte, mărturisindu-i că „nu mai pot trăi în cartea ta”, că îl va iubi veşnic, dar trebuie să plece în „spaţiul infinit dintre cuvinte”. Cele de mai sus formează subiectul filmului „Her”, nominalizat de 7 ori la Oscar, în 2013, personajele principale fiind interpretate de Joaquin Phoenix şi Scarlet Johansson.
Vizionarea şi comentarea filmului „Her”, ca metodă de „psihologie aplicată” la clasa a X-a
Acest film a fost proiectat la ora de psihologie a unei clase a X-a, de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, ca metodă de „psihologie aplicată” aleasă de prof. Maria Pavelescu pentru a-i provoca „cognitiv” pe elevii săi.
„Am ales filmul acesta ca să-i provoace cognitiv, nu este totul să-i înveţi pe elevi să memoreze mecanic anumite definiţii din psihologie, ei trebuie să vadă lucrurile, să le analizeze şi să reflecteze asupra lor. Iar filmul este de mare actualitate pentru că tratează izolarea socială, iar cum fiecare dintre noi avem computer trebuie să-i sensibilizăm pe elevi să vadă pericolul izolării sociale”, a explicat Maria Pavelescu.
Imediat după vizionare, la cald, ei au avut de completat nişte fişe date de profesor, în care trebuia să descrie comportamentul personajului principal, să vorbească despre impresiile şi sentimentele provocate de film, ce li s-a părut surprinzător, dacă ar vrea sau nu să trăiască în lumea personajului şi de ce, despre mesajul filmului.
Elevii clasei respective, majoritatea băieţi, au fost de acord, deşi au completat separat fişele, că Theodore, personajul principal, e singuratic, sensibil, închis în el şi nu comunică. Unii au fost impresionaţi de „dragostea de nedescris dintre cele două personaje principale”, de „jocul virtual pe care îl jucau cei doi în fiecare seară”, de faptul că „personajul principal reuşeşte să aibă o relaţie cu un calculator”, că „se înţelegeau atât de bine încât ar fi putut dura o veşnicie iubirea dintre ei”, că „în final îşi dă seama că lumea virtuală nu este de folos pentru sentimentele noastre”. Unii dintre elevi au mărturisit că vor să trăiască în lumea personajului fiindcă „ar fi cineva să mă înţeleagă la perfecţie”, pentru că „Theodore avea o lume numai a lui, în care putea face orice”, răspunsuri din care reiese încărcătura emoţională dictată de propriile trăiri ale elevului care le semnează.
Pe de altă parte, ei nu ar vrea să trăiască în acea lume deoarece „nu pot sta lângă cineva fără să îl simt că e lângă mine”, „lumea personajului implică puţină socializare cu persoane reale”, „lumea personajului nu mă reprezintă, trebuie să faci doar ce îţi dictează inima”.
În ce priveşte mesajul filmului, răspunsurile elevilor s-au concentrat în jurul ideii că „tehnologia nu trebuie să-ţi controleze viaţa”, „nu e bine să ne prindem atât de tare de viaţa virtuală”, „să nu lăsăm viaţa socială pentru cea virtuală”, „nu trebuie să ne izolăm de viaţa reală fiindcă, la un moment dat, vom ajunge la disperare”.
Analizând răspunsurile elevilor aflaţi la vârsta clasei a X-a, putem trage concluzia că ei pot face analize obiective şi înţelege corect mesajul unui film. Dar cum viaţa bate mai întotdeauna filmul, nu e greu de imaginat că mulţi copii aflaţi la acea vârstă, poate chiar unii din clasa respectivă, trăiesc o dragoste intensă pe internet, fără să cunoască cum arată la faţă persoana iubită, că socializează mai mult pe net decât cu persoane reale, că încă nu ştiu să se ferească de pericolul informaţiilor false şi cum să se trateze de dependenţa de lumea virtuală.
Comentarii