Cererile pentru începerea urmăririi penale a senatorilor Ariton şi Vosganian, avizate favorabil în Comisia juridică

Senatorii din Comisia juridică au avizat favorabil, ieri, cu majoritate de voturi, cererile pentru începerea urmăririi penale a foştilor miniştri ai Economiei Ion Ariton şi Varujan Vosganian. „La Comisia juridică nu dăm verdicte de vinovăţie sau nevinovăţie, ci doar formulăm un punct de vedere astfel încât plenul Senatului să se exprime prin vot asupra solicitării procurorului general şi a Parchetului, fie el DIICOT sau DNA. Rezultatul votului de azi a fost oarecum similar cu rezultatul precedent, adică raportul este acela de a încuviinţa solicitarea de începere a urmăririi penale, cu majoritatea voturilor exprimate”, a afirmat preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, după şedinţa în care au fost audiaţi Ion Ariton şi Varujan Vosganian.

Senatorii jurişti au avizat favorabil, în data de 3 februarie, cererile pentru începerea urmăririi penale a foştilor miniştri ai Economiei Ion Ariton şi Varujan Vosganian, însă Biroul permanent al Senatului a decis, în baza unei sesizări primite din partea senatorului Varujan Vosganian, să solicite Comisiei juridice audierea celor doi foşti miniştri.

Procurorul general Tiberiu Niţu a solicitat Senatului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de senatorul Ion Ariton, fost ministru al Ministerului Economiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în dosarul Gala Bute.

De asemenea, Tiberiu Niţu a trimis Senatului şi cererea DIICOT de încuviinţare a începerii urmăririi penale faţă de Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, în dosarul Romgaz.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI