Sus şi jos

Mulţi, foarte mulţi sunt cei care, în aceste zile, privesc ce se întâmplă „sus”. Unii se fac a pricepe şi aprobă cu aplauze şi urale. Alţii doar ridică din umeri şi se înfruptă din spectacolul „sângeros” ca din orice spectacol palpitant şi gratuit. Unii se întreabă până unde (se) va ajunge ori când se va potoli iureşul şi de ce. Alţii îşi dau cu presupusul cu privire la eventuale evenimente semnificative care, poate, se petrec pitite în culise. Nu puţini se întreabă dacă, pe rând, de „sus” se va ajunge până (mai) „jos” şi deja sunt pe cale a avansa liste lungi cu presupuşi din preajmă. Iar privind de „jos”, se găsesc şi dintre cei care spun că, de fapt, această privelişte a lumii cu susul în jos e fixată într-o ramă veche între marginile căreia cam dintotdeauna situaţia a stat astfel, numeroşi mărunţei copiindu-i pe cei (ajunşi) mari şi, fără să aştepte anume prilejuri de înălţare chiar până acolo, s-au străduit să tot agonisească prin procedee similare, cu deosebirea îngăduită că afacerile mari au preţuri şi riscuri mari, iar cele mici au preţuri mai mici, logic. Sunt şi unii care, părând naivi în această poveste, îşi zic că întâmplările răsunătoare de „sus” ar fi suficiente înspre cuminţirea de perspectivă a mai tuturora, păsări felurite pe crăci felurite ale copacului închipuit, de la cele de pradă la cele având cuiburi firave pe ramuri de jos ori la cele domesticite fără să priceapă cât de domestice au putut ajunge, aşteptând seminţe picate prin aer sau pe cineva aducându-le boabe de ciugulit din palmă. Într-o zi, poate neprevestită, vântul va trece. Se va zări cer senin ori vor apăsa nori întunecaţi?