PNL îl cheamă în judecată pe premierul Victor Ponta, solicitând Curţii de Apel Bucureşti să dispună obligarea Guvernului să stabilească data de desfăşurare a alegerilor parţiale, potrivit unui comunicat al acestei formaţiuni politice.
PNL a depus ieri trei acţiuni la CAB, în baza Legii contenciosului administrativ, prin care îl cheamă în judecată pe premierul Ponta, din cauza refuzului de a organiza alegeri parţiale la nivelul funcţiilor de primari şi preşedinte de con-silii judeţene vacante, al consiliilor locale dizolvate şi al mandatelor de parlamentari.
Potrivit acestuia, PNL a cerut public, în mod repetat, organizarea de alegeri parţiale, dar premierul Victor Ponta „a refuzat sistematic să aplice legea”. „Argumentele invocate de premier în aşa-zisa justificare a refuzului său de a organiza parţiale – fie cel legat de posibilitatea viitoare de schimbare a sistemului electoral, fie legat de perioadă limitată a mandatului la un an până la următoarele alegeri, fie considerentele bugetare – nu au temei în drepturile constituţionale fundamentale al căror exerciţiu trebuie asigurat chiar şi pentru un an până la alegerile la termen. Nici Constituţia, nici legislaţia în vigoare nu fac vreo distincţie referitoare la durata mandatului aleşilor sau la considerente de ordin bugetar în cazul alegerilor parţiale. Victor Ponta trebuie să înţeleagă, odată pentru totdeauna, că aplicarea legii nu poate fi negociată, iar refuzul de respectare a legii nu poate fi justificat”, mai relevă sursa citată.



























Comentarii