Cu mai mult timp în urmă am primit o carte de un interes aparte prin ineditul ei şi prin maniera de evocare a trecutului unui imperiu atât de puţin cunoscut mie (cred că în aceeaşi măsură şi multor altora). Am lecturat-o cu interes, am cugetat asupra ei şi a fost necesar să o recitesc cu mai multă atenţie. Este vorba de cartea colegului Vasile M. Demciuc, de la Universitatea „Ştefan cel Mare”, intitulată Trapezunt – fascinaţie şi reper spiritual bizantin (Ed. Basilica, Bucureşti, 2014), deci o scriere de istorie universală, atât de rare în peisajul nostru istoriografic, dar, cum o să se vadă în cele ce urmează, nu ruptă total de spaţiul românesc.
Despre ce este vorba? Trapezuntul, situat pe ţărmul meridional al Mării Negre, în nord-estul Turciei de astăzi, era un important centru economic situat pe „Drumul mătăsii”, fapt ce i-a permis o îndelungată existenţă ce îşi avea începuturile încă de la mijlocul sec. al VIII-lea d. Chr., strălucind cu toată splendoarea abia când devine capitala unui stat prosper din nord-estul Asiei Mici. De fapt, capitala unui imperiu desprins din cel bizantin în anul 1204, când cel din urmă s-a prăbuşit în condiţiile tragice determinate de Cruciada a IV-a. Suveranii din Trapezunt, în număr de 23, au continuat însă să menţină măreţia civilizaţiei bizantine timp de 250 de ani (1204-1461).
După aceste lămuriri preliminare dorim să ne referim la demersul colegului nostru care se prezintă ca o tratare monografică a trecutului Imperiului din Trapezunt ca şi asupra monumentelor sale de artă creştină. După analiza izvoarelor istorice, a istoriografiei moderne, autorul evocă pe baza unei documentaţii vaste istoria fascinantă de peste 250 de ani a acestui fragment din Bizanţ, a acelor împăraţi care îşi spuneau Marii Comneni.
Cu minuţiozitate, autorul stăruie asupra fiecărui monument ctitorit în epoca bizantină, mărturii ale unei civilizaţii conştientă mereu de originea ei constantinopolitană devenită, în noi împrejurări istorice, centrul elenismului pontic, ortodox. În prezentarea detaliată a monumentelor se disting clar constatările directe ale călătorului care a studiat cu atenţie cele 12 biserici şi mănăstiri conservate până acum fie în ruină, fie transformate în moschei. Se insistă asupra caracteristicilor arhitectonice şi îndeosebi a programelor iconografice pe care le comportă fiecare monument în parte. Descriind sistematic nenumărate scene din pictura păstrată fragmentar pe monumentele din Trapezunt, autorul facilitează înţelegerea mesajelor pe care aceste imagini le poartă, asemănătoare, în general, în lumea ortodoxă, deci şi din multe fresce moldoveneşti.
Un capitol interesant este cel privitor la Sf. Evghenie din Trapezunt, ocrotitor şi apărător al acestuia. Este amplu evocată tradiţia hagiografică ca şi galeria de portrete ale sfântului în pictura bizantină. Nu se omite nici descrierea Peşterii Sf. Evghenie şi mai pe larg a bisericii închinate acestuia. Deşi transformată în geamie în 1461, când Trapezuntul a fost cucerit de Mahomed al II-lea Cuceritorul, monumentul, prin arhitectură şi elementele decorative, relevă şi astăzi măreţia fastului bizantin din vremea Comnenilor.
Documentarea complexă pe care am amintit-o nu provine numai dintr-o amplă bibliografie, extinsă aici pe 33 de pagini, ci îndeosebi din cercetări directe prilejuite de repetate călătorii ale autorului la Trapezunt ca urmare a unei burse „Erasmus”, ocazii care i-au permis şi realizarea unei ilustraţii consistente, care dă cărţii o ţinută de apreciat.
Dar Trapezuntul plasat atât de departe, tocmai în extrema estică a Mării Negre, nu a fost izolat de spaţiul românesc. Este destul să amintim numai că oraşul pontic a dat Moldovei şi îndeosebi Sucevei pe acel mucenic Ioan, negustor trapezuntin care pentru credinţa sa a pătimit ca martir la Cetatea Albă. De acolo moaştele sfântului au fost aduse la Suceava în vremea lui Alexandru cel Bun, devenind sfântul patron al Moldovei.
În trei capitole, însumând 26 de pagini, autorul revine la preocupări mai vechi, stăruind asupra reperelor hagiografice privitoare la Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava şi la avatarul moaştelor sfântului în lunga lor peregrinare prin Galiţia sau a alteia, mai scurte, la Viena. Sunt informaţii care merită a fi cunoscute de orice sucevean ancorat în preţuirea valorilor spirituale pe care le deţine vechea capitală a Moldovei.
Ce am mai remarca? Istoricul sucevean, dorind să fie cât mai explicit, pe lângă ampla bibliografie sau bogata şi revelatoarea ilustraţie amintită mai sus, a inserat şi alte anexe utile pentru cititor. Două rezumate (unul în engleză şi celălalt în franceză) fac, de asemenea, ca această apariţie editorială să fie accesibilă şi istoricilor din străinătate.
Cele de mai sus reprezintă numai un necesar îndemn pentru sucevenii iubitori de istorie să privească spre un spaţiu mai puţin cunoscut publicului românesc. În cele peste 300 de pagini, cartea colegului Vasile M. Demciuc ne conduce într-o istorie şi spiritualitate ortodoxă atât de originală şi fascinantă, fapt care ne determină, încă odată, să recomandăm lecturarea ei.
Comentarii