Marcel Rusu, cel care şi-a ucis anul trecut concubina cu toporul, trimis în judecată pentru „violenţă în familie”

Marcel Rusu, de 53 de ani, din Suceava, bărbatul care şi-a ucis în bătaie concubina la mijlocul lunii decembrie anul trecut, a fost ieri trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Potrivit anchetatorilor criminalişti, victima, Elena Ungurean, femeia de 54 de ani cu care Marcel Rusu trăia în concubinaj de vreo şapte ani, a decedat după ce a primit trei lovituri de topor în zona extremităţii cefalice, adică în zona feţei şi a gâtului.

Cei doi au avut o relaţie periculoasă, cu episoade dese de violenţă pe fondul consumului constant de alcool, desfăşurate pe tot parcursul anilor de concubinaj.

Din cercetări a reieşit că, în urmă cu aproximativ trei ani, Elena Ungurean a fost lovită de concubinul ei cu un corp contondent peste mâna stângă, iar de atunci ea nu şi-a mai putut folosi normal braţul.

„Niciunul dintre cei doi concubini nu avea un loc de muncă stabil, obţinând venituri modice doar din munci cu caracter ocazional. Cu toate acestea, cei doi s-au obişnuit să consume cantităţi mari de băuturi alcoolice, iar pe acest fond între ei surveneau adeseori certuri şi altercaţii violente. Martorii audiaţi în cauză au declarat sub prestare de jurământ că de nenumărate ori au constatat comportamentul violent al inculpatului la adresa victimei, au sesizat că victima prezenta permanent vânătăi şi echimoze, afirmând uneori că a fost lovită de concubinul său, însă de cele mai multe ori preferând să ascundă acest lucru de ruşine” a comunicat Lucian Stănescu, prim-procuror al PT Suceava.

A lovit-o cu toporul, a urcat-o înapoi în pat, apoi s-a culcat alături

În seara de 15 decembrie, cei doi au ajuns acasă, la locuinţa femeii din localitatea Măzănăieşti, unde locuiau din primăvara anului trecut, şi s-au apucat de băut.

Din declaraţiile făcute procurorilor de Marcel Rusu, după o vreme, cei doi au adormit. Pe la ora 22 el s-a trezit şi a vrut să mai tragă o duşcă, dar sticla de ţuică era goală. Convins că partenera lui băuse totul s-a înfuriat şi s-a răzbunat pe ea.

„În cadrul audierilor inculpatul a declarat că s-a enervat, a aplicat o lovitură cu palma peste faţă victimei, iar aceasta a căzut de pe pat pe podea. În continuare a luat un topor aflat în cameră şi cu acesta a lovit victima, fără însă a sesiza în ce zonă anatomică – la momentul respectiv în cameră nu era lumină; convingerea inculpatului a fost că a lovit victima o singură dată cu toporul peste picioare. Ulterior inculpatul a ridicat victima de pe podea, a pus-o pe pat, s-a culcat lângă ea, iar în jurul orei 1.00 s-a trezit şi a constatat că victima a încetat din viaţă, după care a sunat-o pe una dintre fiicele victimei” scrie în comunicatul procurorilor.

După comiterea faptei, în prezenţa poliţiştilor, Marcel Rusu era confuz şi a încercat să spună că femeia lui doar căzuse şi probabil de asta a şi murit, dar urmele de sânge şi toporul abandonat la vedere nu lăsau dubii asupra celor petrecute cu câteva ore mai devreme în casă. În acel moment (analizele toxicologice au arătat ulterior) bărbatul era foarte beat, alcoolemia fiind de 2,15 grame la mie.

„Pe corpul victimei au fost identificate multiple leziuni, produse prin loviri cu corpuri şi mijloace contondente…”

În timpul necropsiei, medicii legişti s-au convins că femeia moartă luase bătaie, în cei şapte ani de relaţie, probabil la fel de des cum se îmbăta concubinul ei. Ei au găsit pe corpul ei femeii urme mai vechi sau mai noi ale violenţelor, ultimele fiindu-i fatale.

„Victimei i-au fost aplicate trei lovituri în zona extremităţii cefalice, având legătură de cauzalitate directă. Pe corpul victimei au fost identificate multiple leziuni, produse prin loviri cu corpuri şi mijloace contondente la diferite perioade de timp. Totodată, medicul legist a identificat plăgi tăiat-despicate la nivelul indexului mâinii drepte, apreciind că sunt plăgi ofensive, de încercare a victimei de a se apăra prin prinderea lamei corpului tăietor-despicător” scrie în raportul medico-legal.

Dacă va fi găsit vinovat de judecători ai Tribunalului Suceava pentru infracţiunea de „violenţă în familie” prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 188 C. pen. cu aplicarea art. 177 alin. 1 lit. c C. pen., adică „omor”, Marcel Rusu riscă, după noul Cod penal, o pedeapsă cu închisoarea între 10 şi 20 de ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: