Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că la o lună de la preluarea mandatului au fost parcurşi primii paşi instituţionali către proiectul „România lucrului bine făcut”, indicând că a iniţiat demersuri în ceea ce priveşte independenţa justiţiei, creşterea bugetului Apărării, consolidarea Parteneriatului cu SUA, admiterea în Schengen şi reconfirmarea acţiunilor la nivelul NATO. „În cele 30 de zile de la preluarea mandatului de preşedinte al României am parcurs primii paşi instituţionali către proiectul «România lucrului bine făcut». Independenţa justiţiei, creşterea bugetului apărării în contextul geopolitic actual, consolidarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii, evoluţia admiterii în spaţiul Schengen şi reconfirmarea acţiunilor ferme la nivelul Alianţei Nord-Atlantice sunt doar câteva dintre temele în direcţia cărora am iniţiat demersuri. Voi continua acest drum alături de dumneavoastră, printr-un dialog permanent, prin colaborare şi respect faţă de valorile democraţiei”, a scris preşedintele Iohannis ieri pe Facebook.
Klaus Iohannis şi-a preluat mandatul prezidenţial pe 21 decembrie 2014.




























Comentarii