Când în faţa noastră se rostogolesc urgiile care ating „starea morală a naţiunii” aşa cum pe vremea Marelui Ştefan Vodă şi Sfânt o făceau cotropitorii de ţară, deschizându-se prăpăstii prin „lucrarea minţii în somnul raţiunii” şi poftindu-ne pe căi rătăcite, când „sfătuitorii” sunt trădători ai spiritualităţii creştine şi te trag de mânecă spre o viaţă de lupanar întunecos, dar mai ales când „oferta” are menirea de a te distruge ca neam şi moralitate, atunci soluţia conducătorului trebuie să se inspire din experienţa Marelui Voievod, care a căutat răspunsuri ca să nu închine ţara.
Conducătorul, în astfel de cazuri, „trebuie să se ispovedească,” socotind că încercările pot avea drept cauză nepriceperea sa, că nu-i niciun dezastru dacă repetă gestul acelui Domn care-i spunea Sf. Daniil: „Socot că a fost voinţa lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcatele mele!”
Am început cu fragmentul definitoriu pentru a creiona portretul unui conducător conştient de misiunea lui, adi-că aceea de călăuzitor al Poporului, „uns” de Dumnezeu ca să-l conducă spre veşnicie, dar mai cu seamă ca să scot în evidenţă „amintirile” fără de care „nu eşti nimic!” Unii se străduiesc şi fac eforturi disperate pentru aceasta în zilele noastre ca să şteargă amintirile, să arunce la gunoi cronicile – adică istoria faptelor vrednicului Popor Român punând înainte cuvântul „trebuie,” dar fără a socoti rezultatul sinistru al acestui fapt. Pentru ei nu contează cronicile şi ştiţi de ce? Deoarece încă mai au mirosul de opaiţ şi lumânare impregnat ca mărturie că au fost scrise în pridvorul Bisericii şi la cancelariile voievodale din curţile mănăstirilor. Nu le place mirosul istoriei adevărate pentru că este produsul teascului de scris cu care Biserica a educat acest neam, oropsit de năvălitori de-a lungul existenţei sale, or ca să şteargă acest miros mai întâi trebuie să stingă lumânările care încă mai ard în biserici pentru ca Poporul Român să vadă drumul spre veşnicie.
Că nu iluminatul electric, se vede treaba, are această menire!
Conducătorul de azi trebuie să alerge la duhovnic să întrebe: „Ce să fac acum, să închin ţara în faţa năvălirii urgiei secularizării atee sau nu?” Şi dacă va fi avut răbdare ca duhovnicul să-şi termine rugăciunea, atunci va afla şi răspunsul: „N-o închina, că războiul este al tău!”
Mi-a venit ideea acestor cuvinte când am auzit la televizor o interpelare într-un film: „Cine eşti tu fără amintirile tale?” Dintr-o dată am transcris-o şi o lansez ca provocare celor ce vor să şteargă rolul Bisericii din mentalul colectiv al Poporului Român, să şteargă meritele ei întru ridicarea cultural-spirituală care însemnează efortul a două milenii şi câştigul care se rezumă acum în educaţie. Ei bine, „amintirile Poporului Român sunt rezumate de Biserică în cronici şi amintirile Bisericii sunt rezumate în viaţa Poporului Român,” pentru că aceste două entităţi sunt una prin naştere, iar actul de naştere nu poate fi şters decât dacă ştergi entităţile. Of, de ce nu se înţelege faptul că „ştergând Biserica” faci acelaşi lucru în acelaşi timp şi pentru Poporul Român? Acest lucru se poate întâmpla numai dacă cineva are acest interes ! Sau poate că-l are !? Au mai încercat de-a lungul vremurilor şi alţii, şi-mi amintesc de unul care se chema Roesler!
Sunt îngrijorat de faptul că atunci când nu-ţi mai aduci aminte de nimic se instalează o boală care până în sec. XX nu era cunoscută după nume, adică Alzheimer, şi care defineşte pe cel cuprins de ea „ca pe o legumă.” Să închinăm ţara pentru „a deveni o legumă doar ca să dea cu Biserica de pământ?”
Bine, dar spre către ce merge Statul acesta, devine ateu prin educaţia din şcoală ? Dar Poporul Român spre către ce vrea să meargă ? Oare vrea să rămână în corabia Bisericii şi să meargă spre veşnicie, sau vrea să se urce în corabia Statului secular-umanist ca să meargă spre nicăieri? Avem, ca popor, două alternative şi trebuie să alegem una dintre ele pentru a ne-o împropia, iar alegerea este actul de voinţă pe care Mântuitorul îl propune prin cuvintele: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei XVI, 24), or aceasta însemnează că Poporul Român, în mod cu totul voluntar, trebuie să aleagă pe cine vrea să asculte, pentru că nu va putea să stea, vorba proverbului, „între două corăbii”, ca să rezum decent această posibilitate. Ştiţi, anul acesta a rulat un film pe ecranele tv. care se chema „La nord prin nord-vest,” titlu care îmbrăca destinaţia într-o totală incertitudine, iar eu observ că şi Poporului Român i se pregăteşte un astfel de „traseu” care să nu ducă nicăieri, dar acest traseu este „parlamentat” ca să se şi împlinească.
În zilele noastre trăim, iată, după mai bine de trei milenii, dezastrul în care a ajuns Poporul Evreu în timp ce Moise primea Legea pe Muntele Sinai. Atunci cel viclean a strecurat în sufletul poporului îndoiala că Moise nu se va mai întoarce de pe munte şi că Dumnezeul cel adevărat nu mai răspunde, iar lipsa de răspuns a generat binecunoscuta interpelare faţă de Aaron: „Ce ti-a făcut poporul acesta de l-ai vârât într-un păcat aşa de mare ?” (Exod XXXII, 21), apoi îl readuce la starea de ascultare faţă de Dumnezeu. Lucrurile se petrec astăzi aidoma, numai că cei din vremurile noastre „e deştepţi, au citit mai multe… almanahe şi au indicat traseul la nord prin nord-vest,” făcând caz de „principii şi valori”, dar fără a spune ce valori se întrevăd în sfera unui stat ateu în care morala devine duşmanul „de-o viaţă” cu care se luptă călare pe Rosinanta ca să câştige inima Dulcineei. Bietul Don Quijote, parcă-l văd cum îndreaptă suliţa spre duşmani, numai că duşmanii erau nişte mori de vânt!
Mult aş vrea ca „străjerii” pe care Poporul Român i-a ales pentru a-i conduce să o ia direct către veşnicie pentru a înveşnici acest neam, să facă astfel încât Rosinanta lui Don Quijote să pască liniştită păşunile patriei, iar moşul şturlubatic să nu mai agite suliţa, că cine ştie, poate scoate ochii cuiva, sigur, dacă nu cumva o fi făcut ceva victime în numele principiilor şi le va fi pus deja în panoplia de valori ca trofee, că doar şi Satan trebuie să se laude cu ceva. Da, n-ar fi mai bine ca pe parcursul lui 2015, „păcălicii” care necinstesc Poporul Român lăfăindu-se în „fotolii de aleşi” să se apuce de citit prin cronici şi să vadă care au fost principiile călăuzitoare în istoria acestei naţii, să înţeleagă apoi ce valori au rezulatat datorită trăirii acestor principii? Să vadă că valorile sunt înveşnicite în monumente unice de credinţă şi cultură, în care Poporul Român şi-a trăit credinţa care ne-a adus lumina cărţii, ne-a unit ca naţie şi a făcut din pământul sfânt pe care călcăm Grădina Maicii Domnului ?
Ia mai puneţi mâna pe „cronici şi istorii” pentru a citi ca să cunoaşteţi jertfa acestui neam, că fără această jertfă n-aţi fi ajuns în starea de a „creiona” deturnarea traseului şi a spune mincinos că asta-i este voinţa. Lăsaţi Poporul să-şi trăiască sărbătorile aşa cum le arată istoria şi veţi vedea că valorile izvorăsc din creştinism aşa cum izvorăsc apele marilor fluvii şi apoi se revarsă în mare. Poporul Român trebuie să se reverse în Marea veşnică a Împărăţiei lui Dumnezeu, vă puneţi, mă rog, împotrivă încercând să-i ştergeţi amintirile?
Pr. IONEL FILON
Comentarii