2014 pentru Muzeul Bucovinei, în plan editorial

„Un an bun, cu lucrări relevante pentru lumea academică naţională şi internaţională”

emil-ursu-2014Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Constantin Ursu, ne-a declarat ieri că, pentru această instituţie, anul 2014 a fost un an mai bun ca 2013, din toate punctele de vedere, deşi cele două obiective care aduceau cei mai mulţi bani, Cetatea de Scaun şi Muzeul de Istorie, au fost închise. „Cu toate acestea ne-am atins ţintele de autofinanţare”, a precizat directorul Ursu, amintind că numai Festivalul Medieval a atins cifra record de 19.000 de vizitatori.

La capitolul cercetare, au fost îndeplinite aproape toate proiectele de şantier propuse, „cu rezultate interesante şi importante”, unul singur neputând fi realizat din motive de boală.

În plan editorial, „2014 a fost un an bun, cu lucrări relevante pentru lumea academică naţională şi internaţională”, iar dintre publicaţiile apărute Emil Ursu a menţionat Monografia Bisericii Domniţelor, realizată de dr. Ion Mareş, „Lada cu mărunţişuri” de Dragoş Vitelnicu, ediţie îngrijită de muzeograf Aura Brădăţan, Monografia Mănăstirii Dragomirna, realizată de Tereza Sinigalia şi Carmen Solomonea, volumul „Proiecţii istoriografice” de acad. Victor Spinei, şi nu în cele din urmă volumul de studii de preistorie intitulat „Anthropomorphism and Symbolic Behaviour in the Neolithic and Copper Age Communities of South-Eastern Europe”, coordonat de Emil Ursu şi Stanislav Ţerna din Republica Moldova. Volumul cuprinde studii realizate de cercetători din România, Rusia, Germania, Serbia, Ucraina, Ungaria, Macedonia şi Cipru. „Sunt cercetători foarte importanţi, cu contribuţii foarte valoroase, iar mulţi dintre ei n-au mai publicat în România”.

Începând din 2014 şi pentru o perioadă de 3 ani Muzeul Bucovinei participă la realizarea revistei „Arheologia Moldovei”, alături de Institutul de Arheologie al Academiei Române de la Iaşi. „Revista este una dintre cele mai cunoscute din România, dar şi pe plan internaţional, şi una dintre cele mai valoroase”.

Anul trecut, pentru prezentarea unor expoziţii ale muzeului Bucovinei s-au folosit spaţii din diferite instituţii, unele dintre ele fiind prezentate în şcoli, în special din mediul rural, „cel mai văduvit” din punct de vedere muzeistic, apreciază directorul Ursu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: