În 2015

Circa 30% din bugetul municipiului Suceava se va duce pe investiţii

> Date fiind şi constrângerile legii, bugetul noului an va fi „limitat” la nivelul celui din 2014

Conducerea Primăriei municipiului Suceava va avea discuţii cu consilierii locali, şefii centrelor bugetare din învăţământ şi reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, în vederea întocmirii de variante finale ale proiectului de buget pe anul 2015. Planul de venituri şi cheltuieli va fi analizat şi votat în şedinţa Consiliului Local din data de 29 ianuarie, şeful executivului, Ion Lungu, precizând că, valoric, bugetul municipiului va fi oarecum similar celui din anul recent încheiat.

„În linii mari, bugetul pe 2015 o să fie la fel ca în 2014. Legislaţia ne obligă să stabilim noii indicatori în funcţie de realizările anului trecut. Încercăm să facem unul cât mai bun, dar acesta este buget limitat” a reliefat şeful municipalităţii sucevene.

În ceea ce priveşte controversatul aspect al investiţiilor, potrivit lui Lungu prioritate o au darea în folosinţă, în iunie, a sediului Centrului Cultural „Bucovina” şi recepţia, în aprilie, a lucrărilor de reabilitare a Cetăţii de Scaun a Sucevei. De asemenea, vor fi continuate, cu fonduri europene, reabilitările de străzi şi poduri, precum şi cele ale reţelelor de alimentare cu apă şi reţelelor de canalizare. Începute vor fi modernizarea zonei centrale a reşedinţei de judeţ, precum şi intervenţiile de reabilitare, cu finanţare elveţiană, a sistemului de iluminat public. Demarate cu ani în urmă, vor fi continuate execuţiile de amenajare a campusului şcolar al Liceului cu Program Sportiv, precum şi a sălii de sport a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, în acest scop fiind accesate fonduri europene. Primăria are în plan să pornească la reabilitarea Pieţei agroalimentare centrale şi la amenajarea zonei de agrement „Trei iazuri”, pentru aceasta din urmă angajând un credit de 10 milioane de lei. În centrul preocupărilor autorităţilor locale aflăm că vor sta introducerea utilităţilor în noul cartier „Europa”, demersurile de reparare a reţelelor de transport şi distribuire a energiei termice, variante de finanţare fiind căutate şi pentru viitorul complex sportiv al Sucevei.

Potrivit primarului Ion Lungu, valoarea investiţiilor care vor fi făcute pe durata acestui an se ridică la 90 milioane de lei, adică în jur de 20 de milioane de euro, respectiv 30% din prevederile bugetare pe 2015. „Nu cred că putem să mai începem investiţii noi, pentru că avem foarte multe lucrări în continuare, aşa cum sunt catalogate prin lege, la anexa investiţiilor. Astfel, suntem obligaţi să terminăm lucrările începute” a declarat edilul-şef Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: