Motto: „Festina lente!” (lat. Grăbeşte-te încet!)
Suetoniu, Viaţa celor 12 împăraţi,
cuvinte atribuite lui Augustus
La aproape două luni de când diaspora ne-a dat preşedinte, nu încetez să zic: Să fie într-un ceas bun! Un ceas cu deşteptător! Între timp, ăştia rămaşi la guvernare s-au grăbit să mulţumească pe toţi pierde-vară, violatori, cerşetori, lucrători cu ziua şi cu noaptea, pe toate servitoarele şi servitorii, dar şi pe cei zece la sută realizaţi, din toţi cei plecaţi să uimească Europa, şi le-a alocat un buget de vreo douăzeci de ori mai mare, aşa că la următoarele alegeri fiecare diasporist va avea cabina lui de vot, va vota de câte ori va dori, cum a făcut în 2009, vor da ţara cui vor dori ei, aflaţi în buricul democraţiei şi ne vor dicta, prin mijloace de comunicare performante, pe cine să votăm noi, ăştia rămaşi la coada vacii. Până se va afla cine a fost în spatele tărăşeniei, cine a fost cu banii şi cu propaganda, să ne amintim că vreo două-trei săptămâni după 16 noiembrie 2014, toată caracuda, toţi guriştii, analiştii şi prompteristele ridicau în slăvi diaspora care, cică, ar fi dat milioane de mesaje în ţară, să-i trezească şi pe adormiţii întru Domnu’, şi să meargă să voteze, să nu lase ţara pe mâna comuniştilor. Era un delir, o stare de beatitudine indusă de românime, de ăştia care-şi fac toată treaba pe internet: mănâncă, iubesc, se înmulţesc pe aparate, atât de profundă – treaba adică, încât această conştiinţă civică exemplară a produs în prostime o stare de orgasm politic prelungită până în pragul Crăciunului.
Diasporiştii cred că preşedintele Iohannis le este dator cu ceva, cel puţin cu mai multă consideraţie, să se vorbească despre ei cu evlavie, ca despre nişte martiri jertfiţi pentru ţară şi, simţindu-se abandonaţi, au cerut ca preţ al prea puţinilor bani primiţi, ca să dârdâie pe lângă secţiile de votare, ca Mihai Răzvan Ungureanu să fie îndepărtat de la Cotroceni. Păi cum, măi salvatorilor Europei? Dacă aţi avut încredere în Iohannis şi l-aţi pus în capul trebii, trebuie să aveţi încredere şi în ce alege preşedintele, altfel îi puneţi în discuţie competenţa şi voinţa. Vă temeţi cumva că MRU vă va spune de la obraz ce şi cum sunteţi, fiindcă, trebuie să ştiţi, după ce MRU a cuvântat la televizor pe ungureşte, nimic mai rău nu i se poate întâmpla, dovadă indubitabilă că, unde este deşteptăciune multă, este şi prostie multă.
Am avut surpriza să aud, atât înainte, cât şi după alegerile din 16 noiembrie, din partea celor care se consideră că fac parte din comandamentul pentru fericirea României, că de ce reprezentanţii de frunte ai bisericii ortodoxe au fost părtinitori în alegerea preşedintelui. Consider că trebuie făcute câteva precizări nu pentru a mă erija în apărător al bisericii, cât pentru a restabili adevărul. În primul rând, trebuie spus că biserica ortodoxă, spre deosebire de cea catolică, a urmat întotdeauna factorul politic, a stat la dreapta capului statului, cu binecuvântarea şi cu sfatul. Dacă biserica ortodoxă din Ardeal s-a manifestat deschis împotriva alegerii lui Iohannis ca preşedinte, trebuie să-i acordăm circumstanţele atenuante la care are dreptul. Oare e atât de greu de înţeles că biserica ortodoxă din Ardeal a fost supusă la cele mai grele presiuni şi jertfe din partea factorului politic străin şi de către bisericile „recepte” recunoscute, dintre care biserica ortodoxă nu făcea parte? Acea biserică umilită (preoţii valahi erau asimilaţi iobagilor!), supusă la tot felul de ingerinţe de către stăpânii locului (unguri, saşi şi secui), a păstrat, pe lângă dreapta credinţă, şi conştiinţa colectivă despre nedreptăţile îndurate secole de-a rândul. Vă miraţi că în Ardeal unii dintre români şi-au amintit că străbunii lor au fost alungaţi de pe pământurile obţinute de ei din mărăcinişuri, râpi şi dealuri, chiar şi de către saşii din Sibiu şi din Bistriţa? Ştiţi al cui a fost pământul din satul Cristian de lângă Sibiu? Interesaţi-vă! Ştiţi că până în pragul secolului al XX-lea, românii n-au avut dreptul de a-şi zidi biserică în Sibiu? Acolo unde a mers duminică, 4 ianuarie, ca să asculte slujba ortodoxă, adică la catedrala ortodoxă din Sibiu, era un loc strâmt, ascuns vederii, impropriu pentru o construcţie impunătoare. Acel loc dosnic a fost dat de patriciatul săsesc românilor, să-şi facă biserică. Până la înălţarea catedralei din Sibiu, sediul vlădicăi românilor a fost în satul Răşinari, satul lui Octavian Goga, „Cântăreţul patimilor noastre”.
Prin toate acestea şi încă multe altele, care n-au fost spuse, nu înseamnă că am aprobat fără discernământ poziţia bisericii ortodoxe din Ardeal, n-o aprob, dar nici nu o condamn cu mânie capitalist-prostească. De altfel, poziţia patriarhului Daniel, chiar din momentul în care Iohannis a câştigat alegerile, cât şi atunci când noul preşedinte a depus jurământul în Parlament (21 decembrie, 2014, orele 12), a demonstrat clar că biserica ortodoxă din România nu va face niciun fel de opoziţie noii puteri politice. Din punctul de vedere al ortodoxismului românesc, Iohannis poate domni mult şi bine, nu de aici îi va veni lui opoziţia, mai ales dacă renunţă la a crea el locuri de muncă şi de a se substitui guvernului.
Cu toate că Iohannis şi-a zis: „Nu credeam să ajung preşedinte vreodată”, iată-l, e la Cotroceni, nu hăhăieşte, nu spurcă, nu ameninţă, nu bagă la puşcărie, nu-şi propune să fie buricul UE şi NATO, e acolo, e al nostru, opriţi-l să facă greşeli, că cel mai uşor se urcă la cap puterea, te crezi mai mult decât eşti şi ajungi la suspendare şi demitere.
Comentarii