Radu Constantin Pricope demisionează din funcţia de consilier judeţean

Consiliul Judeţean Suceava urmează să adopte, luni, o hotărâre de încetare a mandatului unui consilier judeţean PDL care şi-a depus demisia.

Consilierul judeţean PDL Radu Constantin Pricope a decis să demisioneze din funcţia de consilier judeţean la un an după ce a fost validat în această funcţie prin plecarea din CJ Suceava a altui membru PDL, Ioan Bădeliţă.

În demisia depusă la CJ Suceava, Radu Pricope susţine că a luat această decizie, de a părăsi funcţia onorantă de consilier judeţean, din motive strict personale, pentru că activităţile pe care le va avea în perioada următoare nu-i permit să fie prezent la şedinţele CJ Suceava sau în comisiile de specialitate.

Democrat-liberalul Radu Pricope, fost consilier judeţean în mandatul 2008-2012, a revenit în Consiliul Judeţean Suceava în 28 noiembrie 2013, când a fost validat în funcţie în locul rămas vacant prin demisia lui Ioan Bădeliţă.

Pricope era plasat pe locul 24 de pe lista de candidaţi a PDL Suceava pentru CJ Suceava. Primul supleant de pe listă, Dumitru Ioan Puiu, a renunţat să ocupe funcţia de consilier judeţean, iar următorii doi, Dorel Guliciuc şi Ion Mihalache, nu mai erau membri ai Partidului Democrat Liberal.

Radu Pricope a preluat atribuţiile lui Bădeliţă în Comisia pentru studii, programe, prognoze, buget-finanţe, societăţi comerciale, regii autonome şi servicii şi în Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, de disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Pe următoarele locuri pe lista PDL pentru CJ Suceava se află Ovidiu Balabaşciuc, Mircea Emil Lupu, Tudorel Constantin Titianu, Alexandru Marian Salup şi Ioan Corjuc.

CJ Suceava nu are pe ordinea de zi şi numirea unui alt consilier în locul lui Pricope.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI