Justiţia catalană admite începerea urmăririi penale împotriva lui Artur Mas pentru referendumul de independenţă

Curtea supremă de justiţie din Catalonia a admis ieri plângerile formulate împotriva liderului catalan Artur Mas pentru organizarea referendumului de independenţă de pe 9 noiembrie, o consultare simbolică dar considerată ilegală de Curtea Constituţională spaniolă şi de guvernul de la Madrid, transmit agenţiile AFP şi EFE. Printre plângerile considerate admisibile de Curtea din Catalonia se numără şi cea a Parchetului naţional, care pe data de 21 noiembrie a anunţat începerea urmăririi penale împotriva lui Artur Mas, precum şi a vicepreşedintei Cataloniei, Joana Ortega, şi a consilierei regionale pentru educaţie, Irene Rigau. În opinia Parchetului, organizarea respectivului referendum în pofida interdicţiei Curţii Constituţionale a constituit un act de nesupunere civică, precum şi un abuz de putere şi o uzurpare a autorităţii.

Curtea Constituţională a dispus în luna septembrie suspendarea referendumului privind autodeterminarea Cataloniei. Decizia l-a determinat pe Artur Mas să organizeze doar o consultare simbolică, dar Curtea a decis că şi aceasta este ilegală. Totuşi, liderul catalan a mers mai departe şi votul consultativ s-a desfăşurat pe 9 noiembrie, dintre cele 2,3 milioane de persoane care s-au prezentat la urne circa 1,8 milioane votând pentru independenţă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI