Împuşcat în timp ce conducea un autoturism de teren

Un moment de neglijenţă a fost suficient şi doar o minune a făcut să nu se întâmple o tragedie. Totul s-a petrecut duminică după-amiază, pe raza localităţii Brodina, un tânăr de 29 de ani ajungând să fie împuşcat în timp ce se afla la volanul maşinii sale. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, este vorba despre o autoaccidentare provocată cu o armă de vânătoare.

Întreaga poveste a început după ce doi prieteni, unul de 30 şi celălalt de 29 de ani, ambii din oraşul Vicovu de Sus, deţinători autorizaţi de arme, au hotărât să meargă la o partidă de vânătoare. Astfel, cei doi s-au îmbarcat într-un autoturism de teren pentru a se deplasa spre comuna Brodina, urmând a rămâne la un canton din localitate, pentru ca în dimineaţa zilei de luni să participe la o vânătoare autorizată. Înainte de a porni la drum, tinerii au aşezat puştile în autoturism cu ţevile îndreptate spre plafon. Din păcate, acestea erau şi încărcate, iar, la un moment dat, bărbatul de 29 de ani care conducea autoturismul a virat la stânga, timp în care una din cele două arme s-a descărcat accidental. Doar o minune a făcut ca traiectoria proiectilului ieşit pe ţeava puştii să nu fie una care să provoace o tragedie, glonţul rănindu-l uşor în zona braţului drept. Chemaţi în ajutor, ambulanţierii l-au preluat pe tânăr şi l-au transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii au demarat o anchetă, iar cele două arme de vânătoare, muniţia şi alte câteva bunuri au fost ridicate  în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI