18 decembrie 2014. Miez de zi cu soare încă darnic, anotimp zgârcit deocamdată cu zăpada, şcolari veseli şi nerăbdători care aşteaptă începerea programului închinat sărbătorilor de iarnă şi Anului Nou.
Sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, cu un ambient adecvat, a devenit neîncăpătoare. Părinţi, bunici, rude, cadre didactice trăiesc clipe de neuitat. Deodată liniştea a pus stăpânire peste toţi şi, încet, încet, cu fireşti emoţii am coborât spre pragul copilăriei.
Elevii claselor a IV-a A şi a IV-a B, mulţi costumaţi în crăciuniţe, spiriduşi, personaje de basm, Moş Crăciun ori în costume naţionale au reuşit să bucure sufletele celor prezenţi cu o varietate de genuri muzicale şi literare, dans, într-un aranjament ingenios, colinde şi urături, recitări din poeţi clasici şi contemporani cu tematică religioasă. Câteva scenete cu subiecte interesante au vizat Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, sosirea lui Moş Crăciun, altele cu trimitere la adevăr, dreptate, credinţă, fericire, speranţă ori cu tentă ironică, amuzantă şi cu un final fericit.
Au încântat auzul cu cântece de sezon duete, solişti vocali acompaniaţi la pian sau chitară, colindele în limba germană şi limba engleză au fost străbătute de sensibilitate şi emoţie, iar cele în limba română au adus pe chipurile multora câte o lacrimă, chipuri cu priviri parcă suspendate în ani cu atâtea amintiri…
Pluguşorul şi Sorcova, rostite clar şi cu firească inocenţă, au încheiat un spectacol de aproape două ore, sub semnul emoţiei binefăcătoare şi al speranţei că apropierea zilei Naşterii Domnului le va aduce şcolarilor şi neaua mult aşteptată pentru ca bucuria să le fie întreagă.
Răsplata muncii lor s-a ivit deodată în câteva coşuri cu mere, colăcei, nuci şi pere, dar şi nelipsitele dulciuri.
Un spectacol de substanţă bine gândit, inspirat, sub coordonarea doamnelor profesoare Valentina Păcurari şi Camelia Macuc, dăscăliţe cu mult har spre această nobilă profesie.



























Comentarii