Pericolul din bradul de Crăciun

Pentru a evita producerea unui incendiu care ar avea drept punct de plecare bradul de Crăciun, se impune respectarea mai multor reguli, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”. Astfel, potrivit ISU, „pomul” trebuie să fie unul „proaspăt”, tăiat cu maxim 2-3 zile înainte de montare în casă şi de împodobire. Aceasta întrucât, în doar 10 zile, el pierde 50% din conţinutul de apă, iar în următoarele 4-5 zile se ajunge la 80%, fenomen care duce la creşterea potenţialul de inflamabilitate. În caz contrar, prin aprinderea de artificii sau lumânări, există probabilitatea ridicată de incendiere a pomului, dar şi a locuinţei. Un pericol mare îl constituie, de asemenea, folosirea de instalaţii şi decoraţii electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, ISU „Bucovina” recomandând ca, înainte de a adormi sau atunci când se pleacă din locuinţă, echipamentele luminoase să fie scoase din priză. Indicate pentru decorare sunt globurile din sticlă şi alte ornamente din materiale necombustibile, evitându-se hârtia, vata etc. Sub nicio formă, bradul de Crăciun nu va fi amplasat în apropierea sobelor, caloriferelor sau altor mijloace de încălzire.

„Un brad de Crăciun, instalat în casă şi împodobit cu accesoriile tradiţionale, poate fi cuprins de flăcări în mai puţin de un minut” atenţionează ISU „Bucovina”, precizând că dacă, totuşi, se întâmplă astfel, pentru a înăbuşi flăcările, pomul trebuie rapid acoperit cu o pătură udă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: