I-a smuls telefonul de la ureche pe când vorbea pe stradă

O femeie din municipiul reşedinţă de judeţ a fost tâlhărită în plină stradă, pe când se deplasa către casă. Victima are vârsta de 43 de ani iar sâmbătă, în jurul orei 17.20, se deplasa pe strada Nicolae Iorga din municipiu, vorbind la telefonul său mobil. Nu a avut timp să-şi de-a seama că este urmărită cu atenţie de un tânăr necunoscut care, potrivit datelor puse la dispoziţie de Compartimentul de informare publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, la un moment dat a venit aproape de victimă, prin spate, i-a smuls telefonul din mână şi a dispărut în câteva clipe prin fugă.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului, care se ridică la valoarea de circa 500 lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI