Faţă de alte sporturi de echipă, care, pe parcursul unui an încheie un sezon competiţional şi încep altul, la formaţia de rugbi CSM Suceava anul şi sezonul competiţional se contopesc. Pregătirea precompetiţională a fost una destul de dificilă pentru că fondurile vin destul de târziu, aşa cum se întâmplă în fiecare an de altfel, şi atunci este foarte complicat să-ţi realizezi programul de antrenamente.
Pentru că programul de pregătire nu a fost optim, iar jucătorii de la CSM Suceava sunt semiprofesionişti, echipa pregătită de antrenorul Constantin Vlad a intrat direct în „focurile” partidelor oficiale fără nicio experienţă direct pe teren. Acest lucru s-a cunoscut până la final în meciurile de campionat. În ciuda acestor lucruri, secţia de rugbi a primit până la urmă o finanţare din partea Primăriei şi Consiliului Local Suceava, pe lângă cea de la clubul de care aparţine, şi în acest fel a reuşit să se prezinte la toate competiţiile organizate de Federaţia Română de Rugbi, Divizia Naţională (rugbi în 15), Campionatul Naţional de Rugbi în 7 şi Cupa României, iar la juniori, la Campionatul Regional rezervat sportivilor sub 16 ani.
„A fost un an greu de gestionat, dar până la urmă mă bucur că am avut continuitate şi am reuşit să ne prezentăm în toate competiţiile organizate de FRR. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava, clubului CSM Suceava, Asociaţiei «Prietenii Rugbiului din Bucovina» pentru că ne-au ajutat financiar şi material în toate eforturile noastre de a duce mai departe tradiţia acestui sport în municipiul şi judeţul Suceava, dar şi Federaţiei Române de Rugbi, cea care ne-a sprijinit copiii în competiţii şi ne-a ajutat cu materiale pentru antrenament şi joc pentru generaţiile ce vin din urmă”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
Anul 2014 a fost unul cu evoluţii oscilante pentru echipa de seniori a CSM Suceava, care a început sezonul cu un lot de jucători şi l-a terminat cu unul mult schimbat. Mulţi sportivi au abandonat total sau periodic rugbiul şi au plecat să muncească peste hotare. Îmbucurător este faptul că unii s-au întors pe parcursul anului şi au reluat activitatea. Tot în acest an, echipa a avut şi o infuzie de tineret, în lot fiind promovaţi mulţi jucători foarte tineri, majoritatea încă juniori sau care au terminat junioratul la echipele de la Clubul Sportiv Şcolar Gura Humorului şi de la LPS Suceava, prima pregătită de antrenorii Florin Nistor şi Andrei Varvaroi, cea de-a doua de profesorul Dumitru Livadaru.
Sucevenii au reuşit pe teren propriu să învingă liderul Poli Agro Iaşi, dar au pierdut două meciuri la limită, la un punct cu Năvodari, pe teren propriu, şi la două puncte la Arad, două partide pe care dacă le câştigau erau mult mai sus în clasamentul final. Din cele 12 partide disputate în Divizia Naţională, CSM Suceava a câştigat 5 meciuri şi a pierdut 7, multe dintre ele la limită.
„Noi suntem amatori şi nu avem cum să aducem toţi jucătorii la pregătire, deoarece ei îşi câştigă existenţa din alte surse. Aşa cum ne-am obişnuit de ani buni, am avut în lot o fluctuaţie masivă, dar până la urmă am reuşit să formăm o echipă competitivă pe un schelet format din jucătorii cu experienţă, la care s-au adăugat tinerii jucători promovaţi de la juniori, mulţi care au confirmat de la meci la meci că se pot integra mult mai repede decât am anticipat. Ideea este că avem o zonă cu un potenţial uman foarte mare, dar, din păcate, nu avem resurse să ţinem jucătorii şi la seniori. Avem foarte mulţi jucători din judeţ ce evoluează în străinătate, la echipele din prima ligă din România, dar şi la toate naţionalele României, mai ales la seniori”, a explicat Constantin Vlad.
Deşi a evoluat mulţi ani în prima divizie, echipa CSM Suceava, dar şi celelalte colege din eşalonul doi au ajuns să nu mai spere la o promovare, şi asta deoarece în ultimii ani s-a produs un decalaj foarte mare între cele două divizii, în principal din cauza banilor.
„Lucrul ce mă doare cel mai tare este faptul că ne-am îndepărtat foarte mult de Superligă, şi asta s-a văzut cel mai bine în Cupa României, când echipele din eşalonul doi au fost învinse mai mult decât categoric de echipele profesioniste din primul eşalon. Noi suntem amatori, în timp ce ei sunt profesionişti, cu bugete începând de la 1 milion de euro şi cu echipe întărite cu jucători din toată lumea. Sperăm ca-n anii viitori să avem şi noi condiţii mai bune şi să revenim acolo unde am fost mulţi ani, când ne-am bătut de la egal la egal cu echipele de tradiţie ale României, dar deocamdată suntem mulţumiţi că rezistăm şi avem continuitate”, a completat Constantin Vlad. Antrenorul sucevean a mai adăugat că împreună cu Asociaţia „Prietenii Rugbiului din Bucovina”, cu profesorii şi antrenorii din judeţ s-a reuşit organizarea mai multor competiţii pentru atragerea copiilor către rugbi, competiţii ce au avut succes şi vor continua, pentru a pregăti generaţiile de mâine ale acestui sport în judeţ.


























Comentarii