Studiu Samsung:

Liceenii suceveni au abilităţi potrivite pentru un job de birou

> La nivel naţional, testele au relevat faptul că tinerii liceeni au IQ peste medie, interese culturale mai ridicate decât ceilalţi şi sunt mai deschişi spre noutăţi

Tinerii din Suceava au cel mai ridicat grad de interes vocaţional în zona de activităţi de birou şi sunt mai meticuloşi decât media tinerilor participanţi la studiu. Astfel, ei au ca profesii potenţiale pe cele de contabil sau manager. Primele trei meserii preferate ale acestora sunt cele de programator (15%), contabil (14,1%) şi manager (11,9%). La fel ca toţi tinerii din România, şi cei din Suceava au interese crescute în zona de activităţi independente şi care presupun iniţiativă şi persuasiune. Acestea sunt concluziile studiului realizat anul acesta în 30 de licee din zonele de est şi vest ale ţării.

Studiul a fost realizat în timpul caravanei „Samsung Trends of Tomorrow”, în care aproape 8.000 de elevi din 10 oraşe au completat testele „Self Directed Search-Holland, Intelligenz-Struktur-Test 2000R” şi „Big Five-Questionnaire”, în urma cărora le-au fost stabilite interesele vocaţionale, competenţele şi elementele de personalitate. Obiectivul caravanei a fost de a inspira, educa şi familiariza liceenii (16 – 18 ani) cu abilităţile digitale şi tendinţele de pe piaţa muncii, în contextul în care studiile arată că un număr tot mai mare de tineri lucrează în alt domeniu decât cel pentru care s-au pregătit, iar 95% dintre joburi vor necesita competenţe digitale până în 2015, potrivit unui studiu al Comisiei Europene.

Din studiu reiese faptul că peste o treime (35,4%) din tinerii care au participat la aceste teste sunt interesaţi de zona antreprenorială, mai mult decât oricare altă arie, şi sunt atraşi de ideea de a lucra pentru sine. Această arie antreprenorială nu presupune, însă, doar rolul de antreprenor, ci orice profesie care implică un grad ridicat de iniţiativă personală (avocat, manager etc.).

Totodată, testele au relevat faptul că tinerii cu interese antreprenoriale au şi interese culturale mai ridicate decât ceilalţi şi sunt mai deschişi spre noutăţi, în general, şi mai interesaţi de obţinerea de noi cunoştinţe şi deprinderi. În plus, aceştia au înregistrat scoruri IQ peste medie şi au cele mai ridicate abilităţi în zona numerică, de lucru cu cifrele, fapt care îi recomandă pentru activităţi din domeniul IT şi digital (programare, inginerie IT etc.).

„Rezultatele studiului sunt pe cât de interesante, pe atât de încurajatoare. Pe de-o parte, ştim deja că ne confruntăm cu un deficit de specialişti în domeniul IT, nu doar în România, ci la nivel european şi chiar global, iar pe de alta ştim că tinerii absolvenţi de studii de specialitate întâmpină dificultăţi în găsirea unor locuri de muncă stabile şi potrivite pentru ei. Iată că studiul ne confirmă: tineri români au abilităţile şi interesul necesare pentru meseriile din domeniul IT. Nu ne rămâne decât să facem tot posibilul pentru a-i îndruma spre aceste profesii fascinante, care presupun, pe lângă o bună pregătire, pasiune şi curiozitate continuă” a declarat Sabina Ştirb, Public Affaris & Community Citizenship Manager, Samsung Electronics România.

 

Alegerea carierei: competenţele pe primul loc, nu ceea ce ni se potriveşte

Studiul dezvăluie şi faptul că tinerii evită să iasă din zona lor de confort şi îşi construiesc interesele vocaţionale mai mult în zonele în care se simt competenţi şi cred că pot avea succes, şi mai puţin în zonele în care se potrivesc din punct de vedere al personalităţii. Abilităţile sunt cele care arată dacă tinerii au inteligenţa şi aptitudinile necesare rezolvării unor sarcini cu diverse grade de dificultate (spre exemplu, nu oricine ar putea fi programator sau contabil, aşa cum nu oricine ar putea fi dramaturg, indiferent cât de mult i-ar plăcea), iar personalitatea este cea care ilustrează abordarea preferată pentru a rezolva sarcinile (spre exemplu, dacă sunt introverţi sau extraverţi – unui extrovert i-ar fi foarte dificil să reziste în profesia de astronaut din cauza perioadelor lungi de singurătate, chiar dacă ar avea inteligenţa solicitată de acest job).

La nivelul intereselor vocaţionale şi la cel al abilităţilor există multe aspecte comune: carierele spre care tinerii plănuiesc să se îndrepte şi cele pentru care sunt cel mai competenţi sunt aceleaşi. Lucrurile stau însă diferit atunci când vine vorba de personalitatea lor. Deşi tinerii participanţi la studiu au ca trăsături în personalităţile lor construirea relaţiilor de prietenie şi sunt firi ce caută armonia în jurul lor, majoritatea dintre ei plănuiesc să se îndrepte spre cariere ce presupun un grad ridicat de independenţă şi amicalitate redusă. Ei caută mai degrabă profesii ce corespund unui tipar pe care îl cunosc foarte bine, fără a ţine cont de lucrurile care le aduc cea mai mare satisfacţie personală.

„Acest studiu ne-a arătat că tinerii adoptă o profesie şi se reconfigurează în jurul acesteia, încercând să îşi justifice faţă de ei înşişi opţiunea de carieră şi de viaţă, chiar dacă nu se regăsesc de fapt deloc în aceasta. Această realitate este una foarte costisitoare atât pentru tineri, cât şi pentru sistemul educaţional, angajatori şi chiar întreaga societate, deoarece reprezintă în acelaşi timp o risipă enormă de resurse, dar şi o sursă importantă de frustrare ulterioară” a declarat Dan Petre, partener D&D Research.

În plus, deşi au o gamă largă de meserii pe care şi le pot alege, cei mai mulţi dintre elevi îşi aleg aceleaşi zece profesii, semn că nivelul de informare despre posibilităţile de pe piaţa de muncă din România este destul de redus. Aşadar, riscul ce reiese din aceste alegeri ale lor este suprasaturarea de specialişti într-un timp scurt pe puţine domenii şi un număr redus de profesionişti pentru celelalte oferte de pe piaţa muncii.

Analiza pe segmente de vârstă arată că elevii din anii terminali de liceu sunt mult mai pragmatici decât colegii lor mai mici. Cei mai mulţi elevi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani îşi doresc să devină avocaţi (16,8%), programatori (14%1), actori (11,6%), ingineri informaticieni (10,4%) sau business manageri (8,7%), pe când cei din clasele a XI-a şi a XII-a au preferinţe uşor diferite. Alegerile au rămas aceleaşi, însă în altă ordine. Astfel, cei mai mulţi elevi cu vârsta de 17-19 ani ar vrea să devină programatori (14,6%), ingineri informaticieni (11%), avocaţi (10,7%), business manageri (9,7%) şi actori (8,5%).

În vest – avocaţi, în est – programatori

O diferenţă relevantă a fost observată la analiza pe regiunile geografice ale României. Studiul arată că cei mai mulţi elevi din zona de vest (Transilvania, Crişana, Banat) preferă meseria de avocat (15,3%), pe când cei mai mulţi din est (Moldova) îşi doresc să devină programatori (15,6%). În plus, din cele trei teste rezultă faptul că tinerii moldoveni sunt cei mai conştiincioşi şi aşezaţi, iar astfel se potrivesc cel mai bine pe direcţia lucrului cu cifrele, fapt ce îi recomandă pentru profesiile de programatori IT. Cei din Transilvania, având o personalitate mai flexibilă şi mai deschisă spre nou, se potrivesc cel mai bine meseriilor care implică operarea cu imagini, designul şi o bună măiestrie a cuvintelor.

Studiul a fost realizat de D&D Research şi platforma online www.pemeserie.ro, în perioadele 22 aprilie – 16 mai şi 6 octombrie – 27 octombrie, în cadrul programului naţional Caravana Samsung Trends of Tomorrow. În acest an, caravana Samsung a ajuns în 10 oraşe mari din ţară (Arad, Baia Mare, Bistriţa, Năsăud, Oradea, Timişoara, Brăila, Buzău, Iaşi, Piatra Neamţ, Roman, Suceava), a vizitat 30 de licee, iar 7.734 de elevi au parcurs cele trei teste.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI