Portrete recente

Liviu Clement 2014Să fi fost acel „Ştefan Vodă om nu mare de stat, mânios şi degrabă vărsător de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe ucidea fără (a face) judecată. Altfel era om întreg la fire, neleneş, şi lucrul său îl ştia a-l acoperi şi unde nu gândeai, acolo îl aflai…”; ori un urmaş al său, inclusiv pe tron, Iliaş, „pe dinafară să vedea pom înflorit, iar dinăuntru lac împuţit”, cum i-a descris, după informaţiile şi opţiunile sale, Grigore Ureche, în al său letopiseţ. În continuarea acestor istorii, aflăm că, după ce un proiect POSDRU în acest sens fu anunţat în septembrie, Ministerul Educaţiei se pune pe realizarea unui manual de curs opţional de „Istoria recentă a României” ce va acoperi perioada 1944-2007; se zice că va fi vorba despre o nouă abordare, din perspectiva „proiectelor de ţară”, de natură (dacă percepem corect) să modifice într-o anume măsură modul „în care ne amintim trecutul”. Cel puţin din perspectiva ultimilor 25 de ani, e foarte interesant de aflat ce vor considera autorii cursului că e bine de spus copiilor despre persoane şi situaţii pe care părinţii şi bunicii lor le-au trăit, percepându-le în fel şi chip. Bunăoară, cum vor fi numite întâmplările de la finele lui 1989 şi începutul lui 1990. Sau cum vor arăta primele portrete de manual ale lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu (…cu doar primii trei ani de „domnie”). Sau, în ce mă priveşte, cum îmi vor arăta, astfel, amintirile (sociale şi politice) din tinereţe şi copilărie. Vom recunoaşte portretele sau le vom percepe a fi scrise… după ureche?

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI