> „Vreau să construiesc bugetul cu toate grupurile de consilieri, în aşa fel încât să clarificăm lucrurile, iar atunci când intrăm în plen, să-l putem vota” anunţă şeful executivului, Ion Lungu
Conducerea Primăriei Suceava declanşează seria consultărilor cu sucevenii, în cadrul asociaţiilor de proprietari, în vederea fundamentării proiectului bugetului local pe anul 2015.
„Voi avea, la fel ca şi în alţi ani, dezbateri pe cartiere, cât şi cu organizaţiile neguvernamentale, cu oamenii de afaceri şi, nu în ultimul rând, consilierii locali” a precizat şeful municipalităţii, Ion Lungu. El spune că, întrucât majoritatea este fragilă, în scopul stabilirii liniilor directoare ale bugetului de venituri şi cheltuieli din următorul exerciţiu bugetar, se va întâlni şi cu membrii deliberativului. Aceasta în ciuda faptului că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proiectul de buget este „emanaţie” a executivului, iar consilierii locali pot să vină cu propuneri şi amendamente, să aprobe sau respingă proiectul în cauză.
„Voi avea mai multe rânduri de consultări cu consilierii locali, având în vedere faptul că nu este o majoritate clară în Consiliul Local. Vreau să construiesc bugetul cu toate grupurile de consilieri, în aşa fel încât să clarificăm lucrurile, iar atunci când intrăm în plen, să-l putem vota. Deşi legea spune foarte clar că este atributul primarului, nu intenţionez să vin cu un proiect de buget în legătură cu care consilierii să spună că nu au fost consultaţi” explică şeful executivului, adăugând că, între timp, sunt inventariate problemele urgente pentru anul 2015. Ion Lungu spune că printre acestea se numără asfaltarea celor 80 de străzi afectate de extinderea reţelelor de apă şi a celor de canalizare, pentru care se va propune o alocare bugetară de minim 15 milioane de lei. Reamintim că bugetul local al municipiului Suceava pentru anul în curs a fost votat la valoarea de 234,16 milioane de lei, respectiv la secţiunea de funcţionare 164,53 de milioane de lei, iar 69,63 de milioane de lei la cea de dezvoltare. După cum se poate observa, aceasta din urmă are o pondere de 30% în totalul bugetului, „un lucru bun în actualele condiţii de criză”, după cum a apreciat edilul-şef, care a mai precizat că 70% din cele 60 de milioane de lei de la investiţii reprezintă venituri din fonduri europene. La cheltuieli, învăţământul are alocat peste 45% din total, 1,5 milioane de euro reprezentând investiţii şi reparaţii la unităţile şcolare, în timp ce 6 milioane de lei sunt salariile cadrelor didactice. Transporturile au alocat 20,27% din buget, însă, şi în acest an, suma cea mai mare, de 4,1 milioane de euro (11,29%), a fost prevăzută a merge la serviciile de termoficare. Reparaţiile la străzi, din fonduri proprii, au fost dimensionate la 3 milioane de euro, salubritatea – la 1,7 milioane de euro; iluminatul public – la 1 milion de euro; apa şi canalizarea – la 0,75 de milioane de euro; transportul în comun de călători a avut prevăzut 0,74 milioane de euro.

























Comentarii