Suceava

Pregătiri intense pentru Ziua Națională și sărbătorile de iarnă

> „Conform tradiţiei, pe data de 1 Decembrie vor fi aprinse instalaţiile din cei trei brazi de Crăciun, precum şi iluminatul ornamental din oraş” a precizat edilul-şef Ion Lungu

 WP_20141119_003Trei pomi de iarnă vor fi împodobiţi anul acesta în municipiul Suceava, a făcut cunoscut primarul Ion Lungu, menţionând că brazii deja sunt plasaţi în centrul urbei, în cartierul Burdujeni, precum şi la sediul administraţiei locale.

„Primăria municipiului Suceava se pregăteşte să întâmpine cum se cuvine Ziua Naţională şi sărbătorile de iarnă. Conform tradiţiei, pe data de 1 Decembrie vor fi aprinse instalaţiile din cei trei brazi de Crăciun, precum şi iluminatul ornamental din oraş” a precizat edilul-şef.

Anul acesta, pentru crearea unei atmosfere cât mai adecvate evenimentelor de sfârşit an, din vistieria municipală se prevede a se disponibiliza un total de 200.000 de lei. Noile achiziţii vor fi destinate împodobirii, cu predilecţie, a zonei centrale, instalaţiile şi ornamentele disponibilizate urmând a lua calea cartierelor. Pe de altă parte, Primăria va cheltui, de la bugetul local, în vederea marcării zilelor făuririi României Mari, respectiv a celor de 28 Noiembrie şi 1 Decembrie, suma de 35.000 de mii de lei. Astfel, 15.000 de lei vor fi orientaţi spre plata serviciilor artistice care vor fi prestate de „Buciumaşii” din Câmpulung Moldovenesc, Ansamblul folcloric „Cetina” din Vama, Corala „Academica” din Câmpulung Moldovenesc, precum şi pentru concertul extraordinar al Sofiei Vicoveanca. O sumă de 20.000 de lei va fi cheltuită cu asigurarea produselor care vor fi oferite gratuit participanţilor la evenimentul organizat pe data de 1 Decembrie, pe esplanada Casei Culturii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI