Mălina ANIȚOAEI
Anul 2014 se va sfârşi în curând. Mai ieri se ducea vara, cu răceala ei tipic bucovineană. De la o vreme lunile trec precum zilele, iar ceasurile devin clipe. A fost un an bizar, cu situaţii de necontrolat, cu rezultate copleşitoare pentru unii dintre români, cu satisfacţie nemăsurată pentru alţii, cu semne de întrebare pentru mulţi dintre noi. Schimbările ne mai aduc poate la realitate, ne mai trezesc din inerţie. Simţim că trăim. Prin magazine au început să apară ghirlandele multicolore, o chestiune mai mult de marketing decât pentru bucuria sufletească. Oricât de modeste le-ar fi veniturile, oamenii simt nevoia să dăruiască. Politicienii încep şi ei să-şi facă griji pentru amărâţii din spitale sau pentru românii din azilele de bătrâni. Un cadou este bine venit când bucuriile de care avem parte sunt din ce în ce mai rare. Un cadou simplu, dăruit cu drag, poate face însă minuni. Dragostea, sufletul omului rămân imprimate în lucruri în stare să vorbească. Bunicii îşi fericesc nepoţii, domnii sunt atenţi cu doamnele, fiecare face cât este în stare să facă. Însă felul în care dăruim (cu emfază, cu entuziasm, cu sinceritate, cu multă zarvă, cu palma închisă, cu îndelungă chibzuială) spune totul despre noi. Dar oricum şi oricât ai face-o, omule, în primul rând, nu-i dărui altuia ceea ce ţie nu ţi-ar plăcea să primeşti, nu-i dărui cuiva un lucru de care tu nu ai nevoie, nu fă cadouri nepotrivite cu vârsta sau personalitatea celui căruia te adresezi. Sunt situaţii în care de la generozitate la grosolănie nu-i decât un pas, în care darul făcut poate provoca un dezgust total, chiar un amestec de umilinţă, amărăciune şi revoltă. Şi ce-i mai rău decât să umileşti un om, bătându-te în piept cu ajutorul dat? Oricum Dumnezeu este martor la toate.
Comentarii