Tenis, Turneul Campionilor

Djokovic a câştigat titlul prin neprezentarea lui Federer

tenis-djokovic-18-novTenismenul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat pentru a patra oară în cariera sa Turneul Campionilor, etapa de sfârşit de sezon a circuitului mondial ATP, profitând de abandonul elveţianului Roger Federer, adversarul pe care ar fi trebuit să-l întâlnească în finala programată duminică seara la Londra.

Federer, al doilea favorit al competiţiei, a fost nevoit să declare forfait din cauza unor probleme la spate. „Nu pot juca, este prea riscant la vârsta mea”, le-a spus elveţianul, în vârstă de 33 ani, spectatorilor prezenţi pe O2 Arena.

Djokovic, care a mai câştigat Turneul Campionilor în 2008, 2012 şi 2013, a fost recompensat cu 2.075.000 (1,66 milioane euro), în timp ce Federer a intrat în posesia unui cec în valoare de 1.095.000 dolari (850.00 euro).

În locul mult-aşteptatei finale a avut loc un meci demonstrativ, într-un singur set, între Djokovic şi britanicul Andy Murray, câştigat cu 8-5 de liderul clasamentului ATP.

La dublu, Turneul Campionilor a fost câştigat de cuplul american Bob Bryan/Mike Bryan, nr. unu mondial, care a dispus în finală, cu 6-7 (5), 6-2, 10-7 de perechea Ivan Doig (Croaţia)/Marcelo Melo (Brazilia).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI