Suceava

De Ziua Naţională, fasole cu cârnaţi şi vin fiert de 200 milioane lei vechi

Primăria municipiului Suceava va aloca de la bugetul local, în vederea marcării zilelor făuririi României Mari, respectiv a celei de 28 noiembrie, Ziua Bucovinei, suma de 35.000 de mii de lei (350 de milioane de lei vechi). Astfel, suma de 15.000 de lei (150 de milioane de lei vechi) va fi orientată spre plata serviciilor artistice care vor fi prestate de „Buciumaşii” din Câmpulung Moldovenesc, Ansamblul folcloric „Cetina” din Vama, Corala „Academica” din Câmpulung Moldovenesc, precum şi pentru concertul extraordinar al Sofiei Vicoveanca. O sumă de 20.000 de lei (200 de milioane de lei vechi) va fi cheltuită, potrivit unui raport al executivului municipal, cu asigurarea produselor care vor fi oferite gratuit participanţilor la evenimentul organizat pe data de 1 Decembrie, pe esplanada Casei Culturii.
Manifestările sunt derulate în colaborare cu Centrul Cultural „Bucovina”, instituţie în subordinea şi finanţarea Consiliului Judeţean Suceava, care va contribui cu 65.000 de lei (650 de milioane de lei vechi). Banii vor fi cheltuiţi pentru plata serviciilor artistice prestate de Corala bărbătească „Sfântul Leontie” Rădăuţi, Ansamblul folcloric „Florile Bucovinei” Rădăuţi şi Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava. Din aceeaşi sumă va fi răsplătit „invitatul special” – încă nu se ştie cine este! – şi va fi suportată contravaloarea unei mese oficiale oferite pentru 250 de persoane pe data de 28 noiembrie. Totodată, vor fi asigurate financiar spectacolele susţinute de Ansamblul folcloric „Bucovina” al Şcolii de Arte „Ion Irimescu” şi de Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu”.
Manifestările vin pe fondul aniversării deciziei luate în 1918 de Congresul general al Bucovinei, care a adoptat moţiunea privind unirea necondiţionată a Bucovinei cu Regatul României şi a zilei de 1 Decembrie 1918, cea a Marii Unirii de la Alba Iulia, a Ardealului cu Ţara Mamă, Ziua Naţională a României.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: