În primele trei trimestre ale anului 2014, la Casa Județeană de Pensii Suceava s-au prezentat pentru expertiză 20.333 de cazuri, se arată într-o informare a instituției. Potrivit statisticii citate, în 11 situații dosarele au fost respinse, iar în alte 17 s-a procedat la „depensionare”, ca urmare a revizuirii la termen. În acest din urmă caz, conform prevederilor Legii nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii, pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale periodice, în funcție de afecțiune, la intervale cuprinse între 1 an și 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale sau, după caz, de comisiile centrale de expertiză medico-militară. După fiecare revizuire, medicul expert al asigurărilor sociale emite o nouă decizie medicală asupra capacității de muncă, prin care se stabilește menținerea în același grad de invaliditate, încadrarea în alt grad sau redobândirea capacității de muncă. Ca urmare, dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia medicală asupra capacității de muncă. La fel, „depensionarea” poate surveni cererii înaintate de persoana încadrată în grad de invaliditate, pe motiv de îmbunătățire a stării de sănătate. De precizat este faptul că pe lângă casele de pensii funcționează comisii de verificare a pensionarilor de invaliditate, acestea având în componență medici experți ai asigurărilor sociale. Structurile în cauză au misiunea de a verifica corectitudinea încadrării, din comisie nefăcând parte medicul specialist care a efectuat ultima expertiză. Membrii comisiei se concentrează asupra respectării criteriilor medicale de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II și III de invaliditate. Totodată, este controlată fundamentarea încadrării în gradul de invaliditate respectiv, pe baza documentelor medicale existente în dosar, în cazurile considerate neconcludente sau insuficient documentate fiind dispusă reexpertizarea. În situația în care comisia nu se poate pronunța asupra cazului analizat, aceasta va trimite dosarul medical la Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, însoțit de un referat de prezentare.
La Casa de Pensii
> Analizată este respectarea criteriilor medicale de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă, iar în baza acestora se face încadrarea în gradele I, II și III de invaliditate
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii