Doamne, mare e... parcul Tău !

„Mă doare”, de 200 de lei

> Un medic fals a păcălit un bărbat de 77 de ani, în parcul din fața Policlinicii Suceava
 

“Nu vă lăsați pipăiți de doctori în aer liber”, ar putea fi mesajul unui eveniment petrecut recent în Suceava și în urma căruia un localnic de 77 de ani a rămas fără 200 de lei. “Consultația” s-a desfășurat marți, în jurul orei 11, în parcul din fața Policlinicii Suceava, când suceveanul, trecând pe acolo cu intenția de a merge la un magazin din apropiere, a fost oprit de un “doctor” dispus să-l caute de boli. Bătrânul o fi zis “mă doare” ici, colea, colea, necunoscutul l-a pipăit pe ici pe colo, a dat un diagnostic și chiar un tratament pentru vindecare, după care cei doi s-au despărțit. Doar că după aceea, bărbatul de 77 de ani a văzut că dintr-un buzunar al gecii cu care era îmbrăcat îi lipseau 200 de lei. Abia atunci a zis cu adevărat “mă doare” și a sunat la poliție să povestească ce a pățit. Polițiștii caută acum “doctorul”, cercetările desfășurându-se sub aspectul săvârșirii unui furt calificat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI