Câștigătoare a premiului I la Olimpiada Națională de Limba Polonă (limbă maternă), eleva Karolina Drozdek, de la CN “Alexandru cel Bun” Gura Humorului s-a numărat printre cei 12 olimpici invitați la evenimentul Lingua FEST III, desfășurat recent la Reprezentanța Comisiei Europene în România din București. Ea a fost însoțită de inspectorul de limba polonă, Cristina Albu, de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Reprezentanții IȘJ Suceava au informat că, în cadrul festivităților, elevii au citit fragmente din “Odiseea”, în limbile materne, și au participat la trei ateliere: „Mobilitatea și dezvoltarea competențelor lingvistice”, „Excelență în educație lingvistică”, „Limbile și ofertele pieței muncii în domeniu”. De asemenea, în același cadru elevii au fost premiați. În aceeași zi, Karolina Drozdek și inspector Albu Cristina au fost invitate la Ambasada Republicii Polone din București pentru a li se oferi diplome. Ambasadorul Marek Szczyciel i-a oferit elevei o tabletă drept premiu pentru rezultatele foarte bune obținute la olimpiada națională și la olimpiada internațională de limba polonă. Manifestările grupate sub genericul Lingua FEST III au drept obiective “promovarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, sublinierea importanței respectului față de diversitatea lingvistică și culturală, sprijinirea politicilor europene vizând promovarea limbilor și multilingvismului”. La acest eveniment au participat, printre alții, Iulia Deutsch, șef-adjunct al Reprezentanței Comisiei Europene în România), Eniko Katalin Lacziko, secretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României. Ca urmare a premiului obținut la Olimpiada Națională de Polonă, Karolina Drozdek, alături de colega de liceu Iuliana Iurașek și de eleva Monica Balac de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Suceava, a reprezentat România la Olimpiada Internațională de Limba Polonă din Varșovia, Polonia, în aprilie 2014. Primele două eleve au obținut mențiuni la faza internațională, astfel că beneficiază de dreptul de a studia în Polonia, după terminarea liceului, cu condiția să promoveze bacalaureatul în România. Suceava este singurul județ care are elevi ce învață în școlile lor limba și literatura maternă polonă. Reprezentanții ORPEG au remarcat buna colaborare dintre Uniunea Polonezilor din România și IȘJ Suceava În ultima perioadă au avut loc mai multe evenimente având ca punct central limba maternă polonă și comunitatea poloneză. Astfel, pe 19 octombrie, s-a desfășurat la Dom Polski Conferința Națională “Copiii Bucovinei”, eveniment organizat de Uniunea Polonezilor din România în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Suceava. Este un proiect educativ care datează din anul 2002, având drept scop “îmbunătățirea rezultatelor școlare ale elevilor care studiază limba polonă maternă și dezvoltarea bazei materiale în școlile din Bucovina”. La conferință au participat Ghervazen Longher, deputat în Parlamentul României, președintele Uniunii Polonezilor din România, specialiștii din ORPEG (Centrul de Perfecționare a Cadrelor Didactice din Polonia), reprezentanți ai IȘJ Suceava, directorii și coordonatorii școlilor unde se învață limba polonă maternă. “La finalul conferinței, reprezentanții ORPEG au remarcat buna colaborare a Inspectoratului Școlar Județean Suceava cu Uniunea Polonezilor din România în ceea ce privește învățământul în limba polonă maternă în județul Suceava, precum și rezultatele foarte bune obținute de elevii din România la olimpiada internațională de limba polonă” au precizat reprezentanții IȘJ. Tot la sfârșitul săptămânii trecute, IȘJ Suceava, în colaborare cu Uniunea Polonezilor din România și Ambasada Republicii Polone la București, a organizat, la Școala Gimnazială „Krystyna Bochenek” din Poiana Micului, o formare a cadrelor didactice care predau limba polonă. Activitatea a fost susținută de metodiști și formatori din Polonia. În județul Suceava se studiază limba polonă maternă la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Școala Gimnazială „Petru Mușat” Siret, în școlile gimnaziale Baineț, Moara Nică, Păltinoasa, Cacica, Pârteștii de Sus, Școala Gimnazială „Henryk Sienkiewicz” din Solonețu Nou, Școala Gimnazială Mănăstirea Humorului, Școala Gimnazială „KrystynaBochenek” din Poiana Micului.
Pentru rezultate remarcabile la Olimpiada Națională de Polonă
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii