Protopopiatul Suceava

Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi…

Psalmi 67,36.
În fiecare an, pe 14 octombrie, obștea parohiei Mitocaș, com. Mitocu Dragomirnei, Protopopiatul Suceava I, se îmbracă în haine de sărbătoare. Prăznuim la această dată hramul bisericii, care o are ca protectoare pe Sf. Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și Bucovinei, ale cărei sfinte moaște se află în Catedrala Mitropolitană de la Iași.
 

Sf. Cuv. Parascheva – viață plăcută lui Dumnezeu și mijlocitoare pentru toți creștinii ortodocși Legea iubirii ne îndeamnă a reînnoi în amintirea noastră pe cei iubiți ai inimii noastre ca neîncetat să putem privi cu gândurile chipul și faptele lor; cu cât mai îmbucurătoare este amintirea de sfânta și aleasa lui Dumnezeu, Cuvioasa Parascheva. S-a născut, la începutul sec. XI, din părinți renumiți și de bun neam, într-un sat, Epivate, din Tracia, pe țărmul Mării Negre, mai jos de orașul Varna (Bulgaria de azi). Sf. Parascheva avea și un frate; amândoi acești copii de timpuriu au manifestat aplecarea lor spre o viață virtuoasă creștină. Părinții i-au dat la școală spre o aleasă educație; sfânta însă de timpuriu, de la vârsta de 10 ani, a început să arate înclinarea sa spre fapte de milostenie. Ea nu o dată a dat săracilor hainele sale cu care era îmbrăcată luând în schimb hainele lor cele zdrențuite și îmbrăcându-se cu ele. De multe ori a fost ocărâtă și pedepsită de părinți pentru asemenea sacrificii nepotrivite cu vârsta ei și cu demnitatea părinților săi. Ea însă a rămas neschimbată în purtări până ce, lăsând în taină casa părinților săi, cunoștințele și rudele, s-a ascuns într-o pustietate, unde s-a consacrat lui Dumnezeu. După ce în zadar au căutat-o prin toate orașele și mănăstirile, întristații părinți ai sfintei au adormit întru Domnul fără a putea ști ceva despre dânsa. Sf. Parascheva a călătorit apoi în Palestina spre a se închina și a se ruga la Sfintele locuri. Acolo s-a sălășluit pentru un timp într-o mănăstire de călugărițe, în pustia Iordanului, unde a petrecut până la 25 de ani în post și rugăciune. Odată, stând ea noaptea la rugăciune, i s-a înfățișat un tânăr strălucit și i-a zis: „Lasă pustia și te întoarce în patria ta, că acolo trebuie să lași tu pământului trupul tău, iar duhul se va strămuta la locașurile cele nemateriale”. Deși întristată pentru părăsirea pustiei, totuși s-a supus poruncii trimise ei de sus. Suindu-se într-o corabie, spre a se întoarce în patria sa, după multe suferințe a ajuns la Constantinopol, unde a vizitat și s-a închinat la locurile sfinte de acolo, iar apoi s-a stabilit în satul său, Epivatele, continuând acolo nevoințele ascetice până la sfârșitul vieții, care a urmat după doi ani, fără a fi dezvăluit acolo cuiva originea și neamul său. După moarte, trupul ei a fost înmormântat de către niște buni creștini într-un loc necunoscut și deșert, aproape de țărmul mării. După oarecare vreme, printr-o minunată întâmplare și prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, trupul Sfintei a fost descoperit intact, având miros de bună mireasmă, și așezat cu cinste spre închinare în Biserica Sf. Apostoli din Epivate. Aici sfintele ei moaște au stat peste 200 de ani, fiind venerate și cinstite ca o sfințenie netăgăduită și adeverită prin minuni săvârșite asupra celor ce năzuiesc cu credință și cu rugăciune la mijlocirea și solirea ei către Dumnezeu – Tatăl îndurărilor. Țările pe unde în curgerea veacurilor – datorită împrejurărilor istorice – au fost purtate și reținute sfintele ei moaște: Tracia, Bulgaria, Muntenia, Serbia, Moldova și popoarele lor venerează moaștele ei . În toate aceste țări se află o mulțime de biserici închinate Sf. Parascheva, care la popoarele slave poartă numele de „Sf. Piatcă”, iar la români acel de „Sf. Vineri” care nu sunt altceva decât traducerea grecescului „Paraschevi”. După destule peregrinări, în anul 1641 moaștele Sf. Cuv. Parascheva au fost aduse cu mari cheltuieli, transportate cu mare cinste și așezate în noua biserică Sf. Trei Ierarhi zidită de marele domn creștin Vasile Lupu în capitala Moldovei – Iași, unde ele se află până astăzi, venerate și închinate de toți credincioșii ortodocși din România și din țările limitrofe. Ziua de 14 octombrie când se prăznuiește Sf. Parascheva este o zi de mare sărbătoare în toată România și poporul o numea în trecut „Vinerea cea Mare”. Creștinii ortodocși din toate colțurile țării vin cu mai multe zile înainte de sărbătoare – într-unul din cele mai mari pelerinaje din țara noastră – la Iași, spre a-și depune rugăciunile lor la racla cu moaștele Sf. Parascheva și de a dobândi de la ea folos sufletesc și trupesc în nevoile lor. Evlavia lor își găsește împlinirea prin nenumăratele minuni ce se săvârșesc prin credința celor ce năzuiesc cu nădejde și dragoste la ajutorul Cuvioasei, care toată viața sa din pruncie a jertfit-o Mirelui său Hristos, precum se exprimă în una din cântările adresate Sfintei: „Înțelepțește a desprețuit dobândirea dezmierdării celei râvnitoare de cele pământești, s-a ridicat încă trăind în viața aceasta către locașurile cele dumnezeiești și a lăsat credincioșilor prea sfințit cortul, adică trupul său, moaștele sale cele sfinte, ca un izvor de tămăduiri” (din Canonul Cuvioasei). Mitocaș – repere istorice Originea și destinele satului Mitocaș au fost legate din îndepărtate vremuri de vechile așezări, Rusciori și Dragomirești, sate domnești așezate în umbra Cetății de scaun a Sucevei și menționate în dese rânduri în actele cancelariilor domnitorilor moldavi. Astfel, în documentul dat de Ștefan cel Mare în anul 1468 când se vorbește de Rusciori este amintit cutul (cot, parte de loc ) Huețenilor, „anume ungurașii, și mai jos pe Suceava, siliștea unde a fost tătarul Petir și poiana…”, de unde rezultă că Ungurașii, cut al Huețenilor și siliste, era mai sus pe și de apa Sucevei. La 29 ianuarie 1628 Miron Barnovschi dăruiește Mănăstirii Dragomirna „un sat numit Rusciorii și cu toate hotarele sale, care sat a fost domnesc, ascultător de ocolul târgului Suceava…”. Iar Alexandru Iliaș voievod, la 9 mai 1632, întărește mănăstirii lui Iațcu (Ițcani) „un loc de moară pe pârâul Dragomirești, mai jos de Ruscior, ținutul Sucevei”, stabilind cu suficientă precizie unde a fost satul Rusciori. Cât privește vechimea satului Dragomirești se poate spune cu destul temei că a fost întemeiat de Dragomir, cumnat al lui Balc, care era fiul lui Dragoș, și de la care și-a luat denumirea. Cel mai vechi document care vorbește despre satul Dragomirești datează din 24 februarie 1587 de la Petru Vodă, care dăruiește „slugii noastre Ilie Diac Crimcovici, un loc pustiu, anume Ungurașii… și hotarul celui mai întâi zis sat, anume Dragomireștii să fie după vechile hotare, după care a umblat din veci”. Formula „după vechile hotare” arată vechimea mult mai mare a satului Dragomirești decât data înscrisă în document. Satul Dragomirești este chiar satul de pe lângă târgul și cetatea Sucevei, acolo unde se află de 400 de ani M-rea Dragomirna, care, după cum se vede, și-a luat numele de la sat, care a dispărut ca denumire, și-a schimbat numele, devenind la sfârșitul secolului al XVIII-lea Mitocul Dragomirnei. După părerea îndreptățită a istoricului Teodor Bălan, satul Rusciori a dispărut din cauză că a fost tăiat în două de hotarul Bucovinei, în 1775, când Imperiul habsburgic a anexat partea de nord a Moldovei – o parte a rămas la Moldova, iar cealaltă parte s-a contopit cu satul Dragomirna. Oricum, așa cum se vede până azi, faptul ca localitatea Mitocu Dragomirnei a fost despărțită de actualul sat Mitocaș de vechea graniță austro-ungară face credibilă această părere. De altfel, după 1775 partea de sat rămasă la Moldova s-a numit Mitoc pentru că parohia formată aici se numea Mitoc-Adâncata. După Marea Unire din 1918, când granița a dispărut, partea de sat din România devine Mitocaș – diminutiv exprimând probabil o localitate mai mică decât cea similară din Bucovina. Biserica Veche După 1775, locuitorii care au rămas în Moldova și-au căutat de suflet la M-rea Dragomirna sau la M-rea Burdujeni, de care aparțineau acum. Aceasta până în anul 1792, când vechilul M-rii Burdujeni, Vasile Calmuțchi, rudă cu mitropolitul Grigore Calimachi, dimpreună cu locuitorii satului, construiește biserica din sat care există până astăzi, cu hramul Sf. Cuv. Parascheva. Într-un „Sinodic” al acestei parohii datând din anul 1874 de pe vremea ÎPS Calinic Miclescu, mitropolit al Moldovei și Sucevei, sunt menționate următoarele: „Construirea bisericii a fost începută în anul 1792 și a fost terminată în anul 1794. Vasile Calmuțchi a făcut biserica și au înzestrat-o cu toate cele necesare”. O dovadă concludentă a construirii bisericii din 1792 este și faptul că la această biserică se află un clopot vechi, având inscripția cu litere latine „Anno Domini 1792 ”. Biserica este construită din bârne de stejar cioplite cu barda legate la colțuri în coadă de rândunică. Inițial acoperișul era din șindrilă, astăzi fiind din tablă. Pereții interiori au fost pardosiți cu scândură de brad. Biserica are formă de arcă și 4 încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Are 2 uși: una la intrare în pridvor și alta din pridvor în pronaos. Are trei ferestre – una în altar și două în naos. Biserica este fără turlă, cu bolți semicilindrice la naos și pronaos și cu boltă piramidală hexagonală la altar. Clopotnița, pe parcurs, în preajma anului 1810, a fost dezlipită de biserică și așezată la intrarea în curtea bisericii. Atât în interior, cât și în exterior biserica nu are pictură pe pereți. Catapeteasma este din lemn de stejar și de brad. Coloanele de încadrare a icoanelor de la catapeteasmă sunt sculptate în formă de struguri și viță de vie. Ușile împărătești sunt sculptate în formă de flori și ornamente, cu 6 iconițe pictate în ulei. Icoanele din partea de sus a catapetesmei sunt pictate pe pânză în ulei în stil neobizantin de zugravul Ion ot Burdujeni. Celelalte icoane de la catapeteasmă sunt pe lemn de tei, pictură în ulei stil neobizantin. Nu se cunoaște pictorul. Pe catapeteasmă se află două inscripții cu litere chirilice. În inscripția din partea stângă se arată că un oarecare credincios cu „soțul său Maria din Fetești” au făcut catapeteasma. Inscripția este iscălită de zugravul Ion ot Burdujeni. În inscripția din partea dreaptă este arătată data confecționării (1796). În sinodicul bisericii se menționează că în anul 1860 locuitorii au reparat biserica, clopotnița și catapeteasma, iar in 1937 au acoperit biserica și clopotnița cu tablă. În anul 1958, prin contribuția și munca voluntară a enoriașilor, s-a refăcut temelia de piatră, s-au înlocuit tălpile și bârnele deteriorate, s-a pus o nouă dușumea și s-a pardosit cu pietre fațada bisericii. Până în jurul anului 1860 numele preoților care au slujit în această parohie nu se cunosc. De la anul 1860, datorită unor împrejurări necunoscute parohia fiind desființată, biserica din satul Mitocaș devine filie a parohiei Adâncata. În anul 1937 parohia Mitocaș, cu denumirea Mitoc Adâncata, a fost reînființată fiind numit preot Victor Fădur, care păstorește până la pensie în 1981. Vrednic păstor, amintirea părintelui se păstrează până astăzi în memoria colectivă a credincioșilor din parohie. Alți preoți slujitori de atunci au fost: pr. Vasile Aanei (1982-1984), pr. Viorel Țincaliuc (1984-1986), pr. Constantin Mihoc (1986-1991), pr. Gheorghe Șalgău (1991-1995), pr. Paulică Luca (1995 – până în prezent). O catedrală impunătoare După ce timp de 200 de ani bisericuța Sf. Cuv. Parascheva a fost locul de rugăciune și închinare, enoriașii parohiei Mitocaș au dorit să ridice un nou locaș de închinare „mai trainic și mai frumos”, spre slava lui Dumnezeu. Canalizând toate aceste energii, pr. Constantin Mihoc a pus în anul 1990 piatra de temelie a noii biserici cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, având alături toată suflarea satului. Cu o arhitectură impunătoare, noua biserică a prins contur prin ajutorul și sprijinul total al tuturor locuitorilor, în frunte cu epitropul Alexandru Tănasă, care a fost cel care a organizat și s-a ocupat de strângerea fondurilor bănești necesare construcției. Nu s-a primit niciun ajutor financiar de la autoritățile laice sau bisericești, toți banii necesari fiind strânși din donații benevole de la locuitorii județelor Suceava, Botoșani, Neamț și Iași. Prin arșiță sau ger, ploaie sau vânt, în peste 7000 de zile cumulate, au fost organizate acțiuni de strângere a donațiilor din peste 1500 de localități. Iar visul credincioșilor și-a găsit împlinirea în ziua de 17 septembrie 1995 când noul locaș a fost târnosit de ÎPS Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților în fruntea unui sobor de preoți și în fața unei mulțimi impresionante de câteva mii de oameni. Nu putem să nu amintim aici că cel care a proiectat biserica este cunoscutul arhitect Gheorghe Bratiloveanu, inginer rezistență Gheorghe Gemeniuc, pictura interioară a fost efectuată de pictorul Nicolae Gavrileanu din Gura Humorului, iar meșterul construcției – Toader Anton din Suceava. Spre a fi pomeniți spre neuitare așa cum sunt scriși și în pisania de la intrarea în biserică, amintim și pe cei care s-au remarcat în mod deosebit la înălțarea sfântului locaș: epitropul Alexandru Tănasă, Gh. Popovici, Florea Saghin, Constantin Atănăsoaie, Vasile Tănase, Aurel Tănase, Viorica Tereblecea, Dumitru Tănasă, Leon Vartolomei, Ioan Tănasă, Petru I. Tereblecea, Alexandru Șoiman, Haralambie Halițchi, Ileana Blaga, Vasile Bădăluță, Costache Daniș, Pamfil Vartolomei, Vizu Mandache, Nicolae Mandache și alții. Pentru cinstirea oamenilor vrednici ridicați dintre fiii satului, biserica este străjuită la intrarea în curte de 2 busturi: unul al profesorului universitar Ion Creangă (1911-1987), rector al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, și altul al lui Petru Iroaie (1907-1984), profesor la universitatea din Palermo – Italia, istoric literar și folclorist. Mai trebuie spus că, dincolo de meritul său deosebit în organizarea, administrarea și coordonarea lucrărilor de construcții a noii biserici, dl epitrop Alexandru Tănasă se remarcă și prin dragostea față de istoria locurilor natale, manifestată prin colecționarea unui număr impresionant de obiecte ce alcătuiesc un adevărat muzeu de istorie, numismatică și etnografie constituit în locuința proprie și care merită vizitat. Cu siguranță că acesta va rămâne o moștenire de neprețuit ce-i va purta numele și va trezi respectul și aprecierea urmașilor. Fără a avea pretenția de a fi spus totul – încă alte multe lucruri vrednice de amintit putând fi spuse –, să rugăm pe Sf. Cuv. Maica Parascheva, cea care a călăuzit și îndrumat pașii cinstitorilor ei din Mitocaș și de pretutindeni, să păzească cu rugăciunile și mijlocirea ei țara și neamul nostru românesc, pe tărâm bisericesc și politic, de toate cursele și răutatea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, iar nouă să ne inspire dragostea creștinească, credința și înțelepciunea necesare la sporirea duhovnicească și trupească, temporară și veșnică. Preot paroh PAULICĂ LUCA Parohia Mitocaș

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: