Carte de zidire sufletească

XII. Apărarea celor slabi

 

1. Selecția naturală și umanitatea Ocrotirea celor slabi face parte dintre acele cerințe morale care sunt astăzi atacate cu toată furia din mai multe puncte de vedere. O seamă de biologi au afirmat că îngrijirea celor slabi duce la degenerarea rasei, deoarece întrerupe acel proces de purificare a naturii, care înlătură pe cei neadaptați la mediu și, în chipul acesta, creează și menține armonia între rasă și condițiile vieții. Nietzsche spune: Mila ia în brațe ceea ce-i osândit să moară. Prin mulțimea neisprăviților pe care îi menține în viață, dă vieții înseși o înfățișare problematică. Și, din punctul de vedere al istoriei culturale, afirmă: În interesul culturii, pe care numai indivizii puternici o produc și o mențin, ar trebui să se asigure celor puternici o dezvoltare fără piedici. Cei slabi s-ar cuveni să-și facă și ei un merit: să-și jertfească de bunăvoie existența acestor legi și să se lase să piară, în loc să facă din protejarea mizeriei lor rostul vieții și să păgubească pe cei mari de roadele lor cele mai de seamă. Natura jertfește celui mare pe cel mic; creștinismul jertfește celui mic pe cel mare. În chipul acesta, cei mici înaintează în centrul culturii noastre și umplu cerul și pământul cu mizeria lor. De aceea, după părerea lui Nietzsche, în numele adevăratei culturi, avem nevoie de o răsturnare a valorilor morale și odată cu aceasta de o răsturnare a idealurilor educației noastre. Conștiința tradițională nu-i decât o răzvrătire a înapoiaților și a nevoiașilor, care, prin numărul mare, au reușit să facă, din nevoia lor de ajutor, regula supremă a binelui și a răului și au silit conștiința celor tari să se pună în serviciul lor. E în interesul nostru să distrugem această conștiință. Acesta e viitorul, țara copiilor. Să cercetăm mai întâi argumentele biologice. În această privință, am răspuns cu alt prilej, pe scurt, arătând că, în societatea omenească, înlăturarea cinică a celor neadaptați este înlocuită cu alte principii, care îl împacă mai cu succes pe om cu natura, ba încă îl fac stăpânul naturii: prevederea, judecata, tehnica și ajutorul reciproc. Noile metode de armonizare cu natura, și totodată de izbăvire de condițiile întâmplătoare ale vieții, se sprijină în chip absolut pe finețea și tăria organizației sociale. Aceasta, la rându-i, depinde de cultura morală, în primul rând de dezvoltarea solidarității, a simțului de sacrificiu și de dreptate. Din aceste motive, ajutorarea celor slabi este în strânsă legătură cu condițiile luptei pentru trai. Îngrijirea celor slabi este cel mai bun mijloc de educație pentru cultura socială a omului, pentru înfrângerea egoismului, pentru obișnuința cu ocrotirea vieții altuia, în scurt, cu tot ce se numește compasiune, solidaritate și sprijin. Însă, în cultura omenească, cel puternic este un neadaptat, dacă a avut parte de această educație și de educația de sine. Prin urmare, dacă în zilele noastre îngrijirea schilozilor, a surdo-muților, a orbilor și a idioților este condamnată de unii ca sentimentalism fără rost, uităm că grija și lepădarea de sine hărăzite acestor nenorociți sunt un izvor de iubire pentru întreaga comunitate omenească și că tocirea și înăsprirea sentimentelor, care ar fi legate de surghiunirea acestor betegi, ar coborî și tagma celor sănătoși la o treaptă inferioară, fără să mai vorbim de toate celelalte urmări ce ar decurge din aceste principii. Căci atunci, pentru ce să nu-i ucidem la vreme și pe betegii morali, care sunt lor și celorlalți o povară neasemuit mai grea decât cei schilozi trupește? Și apoi, unde ar fi hotarul acestor surghiuniri și înlăturări? Cine să stabilească regula pentru ceea ce este sănătos și ce nu? În sfârșit, uităm că tot ce facem din punct de vedere moral și pedagogic pentru cei slabi priește și celor sănătoși și tari; fiindcă oricare om, oricât de sănătos și puternic, face parte din tagma celor slabi și nevolnici prin cine știe ce parte a ființei lui. Din îngrijirea tuberculoșilor, bunăoară, a rezultat o sporire și o îmbunătățire de neprețuit a tuturor condițiilor de viață și pentru cei sănătoși, iar îngrijirilor pedagogice date celor slab înzestrați le datorăm cele mai prețioase contribuții în adâncirea întregii pedagogii. Dacă privim din acest punct de vedere critica moralei tradiționale, observăm cu ce extraordinară ușurință se judecă aici, fără o cunoaștere a sufletului și a vieții și pe temeiul unei teorii cu desăvârșire unilaterală și superficială. Punctele de vedere arătate mai sus se aplică și la filosofia lui Nietzsche, căreia îi dedicăm și următoarele scurte observații psihologice.