În această iarnă

Primăria Suceava susține financiar Centrul de noapte pentru persoanele fără adăpost

> „Poliția Locală va patrula prin oraș, iar atunci când va descoperi persoane în situații critice, le va duce la Adăpostul de noapte”, spune șeful municipalității, Ion Lungu
 

Primăria municipiului Suceava se va asocia cu Asociația „Lumină Lină”, în vederea finanțării Centrului de noapte de pe lângă Biserica „Sfânta Vineri”, un proiect de hotărâre urmând a ajunge pe masa Consiliului Local. Primarul Ion Lungu a declarat că parteneriatul durează de mai mulți ani și va propune consilierilor locali ca, și în sezonul rece 2014-2015, de la buget să fie disponibilizată, pentru funcționarea Centrului social de noapte și reinserție socială a persoanelor fără adăpost, suma de 50.000 de lei. Astfel, oamenilor străzii, cât și altor persoane aflate în situație de risc li se vor asigura câte o masă caldă și un pat în care să se odihnească peste noapte. „Având în vedere că se apropie sezonul rece, vom continua parteneriatul cu Asociația «Lumină Lină». În fiecare an venim cu o sumă de bani, astfel încât să dăm celor care nu au adăpost o posibilitate de a putea fi cazați și, totodată, de a lua o masă caldă acolo. De asemenea, vom asigura paza cu Poliția Locală, care va avea și atribuții de a patrula prin oraș, iar atunci când va descoperi persoane în situație critică, le va duce la Adăpostul de noapte”, a precizat șeful executivului local. Șeful municipalității sucevene apreciază că, până acum, colaborarea cu unitatea de cult în cauză este una de succes, „centrul de noapte fiind ca și un serviciu externalizat al Primăriei municipiului Suceava”. „Există o colaborare bună cu «Asociația Lumină Lină», cu protopopiatul de acolo și părintele Mititelul, în mod special”, a încheiat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: