„Visul înaintașilor a fost îndeplinit“

Fiecare biserică ascunde între zidurile ei o istorie, mai lungă sau mai scurtă, măsurată în câțiva ani, zeci sau sute. Biserica actuală din satul Pleșești, cu hramul „Sf. Parascheva”, a împlinit 100 de ani în 2012, când a și fost resfințită „printr-o slujbă în sobor”, în ziua de Sf. Dumitru, spune preotul paroh de astăzi, Constantin Daniel Loluță. Dar existența unei biserici în satul Pleșești, pe un loc aflat în apropiere, este mult mai veche, spune el.

 

În 1774 a fost sfințită o biserică veche din lemn, cu hramul „Buna Vestire”, cu o poveste și ea demnă de menționat. Biserica a fost, ulterior, desfăcută și mutată, bucată cu bucată în satul Bursuc, actualul Bursuceni de lângă Pașcani, spune pr. Loluță: „Biserica veche a fost mutată după ce s-a construit cea nouă. O parte din săteni au plecat în satul Bursuc și, pentru că nu aveau biserică în satul lor, majoritatea fiind pleșeșteni de loc, au revendicat-o la Mitropolie, au desfăcut-o și au luat-o. Se păstrează din ce-a fost doar Sfânta masă de la 1774, care a fost împodobită, amenajată, ea rămânând ca mărturie a sfântului locaș”. Istoria bisericii parohiale „Cuvioasa Parascheva”, întocmită de Vasile Costăchescu, învățător diriginte și epitrop al bisericii, și de preotul paroh Vasile Pleșoianu, apărută în mai 1913, se regăsește astăzi în prima monografie a localității Pleșești, alcătuită de prof. Mihai Nichita, „după aproape un secol de tăcere”, care „scoate din beznă (în mod cronologic) evenimentele și faptele petrecute pe valea Șomuzului Mic, de la prima atestare documentară (din anul 1402) și până la apariția ei (1913)”, scrie profesorul Nichita. Tot acolo putem citi și istoria vechii biserici „Buna Vestire”, construită din lemn de brad, tălpile de stejar, cu temelia de piatră, prinsă cu „cue făcute de țiganii robi boerești”. Ctitorii actualei bisericii vorbesc, în istoria lor, de cele mai însemnate momente din viața Bisericii „Buna Vestire”, unul fiind când preotul de atunci al satului, cu prilejul împroprietăririi țăranilor, „a cetit, în biserică, în sunetul clopotelor, proclamația nemuritorului Domn Alexandru Ioan I Cuza, adresată sătenilor, a adus rugăciuni de mulțămire lui Dumnezeu, în fața tuturor împroprietăriților, cari au azistat cu genunchile plecate și cu lacrimi de bucurie în ochi, fapt ce ni s’a mărturisit de cătră octogenarul Dumitrache Gr. Ciucă, acum decedat, care a fost unul dintre împroprietăriți și martor ocular”. Preotul Vasile Pleșoianu, un ctitor care a făcut istorie la Pleșești Inițiativa zidirii unei noi biserici, adică a celei actuale, cu hramul Sf. Parascheva, a fost luată de părintele Vasile Pleșoianu, un preot care a făcut și el istorie, la Pleșești, cum se spune, foarte iubit de enoriașii săi, fiind aplecat înspre cei aflați în suferință, săraci, bolnavi, cărora le citea rugăciuni. Preoteasa îi întâmpina și le oferea o ceașcă de ceai, o plăcintă. Amândoi sunt înmormântați în curtea bisericii. „S-a dorit, de fapt, să se facă o biserică undeva la drumul principal care face legătura între Fălticeni și Botoșani, dar nu s-a înțeles cu proprietarul terenului respectiv și atunci au căzut de comun acord ca actuala biserică să fie zidită în partea dreaptă a bisericii vechi”, spune preotul Loluță. Atunci când a luat parohia în primire, „izvoarele” pe care le-a cercetat pentru a putea vedea istoria satului și, mai ales, istoria bisericii au fost informațiile de la bătrânii satului, cartea veche păstrată în arhiva bisericii cu numele „Istoria Bisericii Sf. Parascheva din Pleșești” și foarte multe mărturisiri de la fiul satului, părintele Petru Irimescu, de la Rădășeni. Despre ctitorirea bisericii noi din Pleșești, autorii lucrării care îi ilustrează istoria spun că a fost ridicată „lângă biserica veche în partea de spre miază noapte, la o depărtare de un metru. Cu ajutorul Celui A tot Puternic, s-a construit noua biserică, a căreia ființă și obârșie e această veche biserică, «Buna Vestire». Înmulțindu-se populația din satele Pleșești, iar biserica veche fiind mică, se simți nevoia unei noi biserici; de aceia din când în când, se auziau glasuri răzlețe, cari propuneau înlocuirea acestei biserici. Aceste glasuri erau auzite cu prilejul serbătorilor mari, la aglomerări de lume. Din anul 1901, luna Fevruarie 1, fiind numit ca învățător la școala din sat, V. Costăchescu – scriitor al acestor rânduri – mai în urmă, de la 1 Aprilie 1904, numit și epitrop, a început, alături cu preotul paroh V. Pleșoianu, a lua lucrul noei biserici în serios și a traduce în faptă ideia ce exista”. Ideea a fost pusă în practică greu, întrucât, „odată câștigate inimile sătenilor”, trebuiau găsiți bani și adunate materiale. De aceea a și durat destul de mult construirea ei. În ziua de 9 Martie 1903, „locuitorii au adus de clacă, peatra dăruită de sătenii din Valea Glodului”, iar „cel dintăiu car de peatră, descărcat în ograda bisericei a fost a locuitorului D. Tanasă, condus de băetul lui, Vasile”. Iunie 1913: „Toată nădejdea noastră am pus-o numai în Bunul Dumnezeu, care nu ne-a părăsit” În 1907 s-a pus „peatra fundamentală” a bisericii, cu „binecuvântarea Înaltei Chiriarchii a Moldovei și Sucevei”, fapt sărbătorit de tot satul, printr-o „măreață solemnitate”, impresiile fiind scrise de Vasile Costăchescu: „În orele a.m. s-a oficiat serviciul divin, în vechea biserică, de cătră preotul paroh V. Pleșoianu, azistat de cantorii: Grigore Dascalu și Vasile Crăciun. Prezentă multă lume, atât din satul Pleșești (Pleșești-Gane sau Găneni și Pleșești Sineascăi sau Poiana), cât și din satele megieșite, și din orașul Folticeni. La finele slujbei dumnezeești, preotul paroh ține o cuvântare, explicând însemnătatea zilei, și îndemnând pe azistenți, să se adune, după masă, la serbarea punerei petrei fundamentale”. La final, prefectul de atunci a vorbit sătenilor, dând sfaturi părintești: „să se ferească de alcool, să păzească poroncile legei, ca, cu vrednicie, să poată călca pragul bisericei. Laudă epitropi și pe săteni, pentru inițiativa luată”. Biserica s-a zidit din temelie până în 1910, dar a fost sfințită abia în 1913, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit al Moldovei și Sucevei D.D. Dr. Pimen Georgescu, luna iunie ziua 3, după cum spune istoria. „Toată nădejdea noastră am pus-o numai în Bunul Dumnezeu, care nu ne-a părăsit, încălzind inimile caritabile, la cari noi am apelat. Am văzut adeverită zisa: «Cine a nădăjduit spre Domnul și s’a rușinat, sau cine a petrecut în frica lui și a fost părăsit sau cine l-a chemat pe el și a fost trecut cu vederea?» (Cartea înțelepciunei lui Sirach, cap. VI. st. 10-18). Ostenelele le-am uitat, rămânând cu mulțămirea sufletească, pe care ne-o dă fapta îndeplinită”. Parohul de astăzi, pr. Constantin Daniel Loluță: „Nu termin o treabă și mă gândesc la a doua” Lăsată mulți ani de izbeliște după părintele Pleșoianu, biserica din Pleșești nu a mai fost refăcută până în vremea părintelui Grigore Nițoi, ne-a precizat actualul paroh: „În urmă cu 30-40 de ani, biserica a mai fost refăcută, dar după aceea a fost lăsată în uitare. Eu am fost instalat la 1 iulie 2010 și m-am apucat de treabă la 1 septembrie. Când am găsit-o, biserica era într-o stare jalnică, la fel și casa parohială. De la părintele Nițoi nu s-a mai făcut nimic, s-au perindat o serie de părinți care s-au implicat din ce în ce mai puțin, predecesorul meu a stat 9 ani, a lăsat parohia și a plecat”. Astăzi, fața Bisericii „Sf. Parascheva” din Pleșești este complet schimbată, la fel și acareturile sale, nimic nu mai amintește de zidurile mâncate de ape, dărâmate, pline de igrasie. Multe lucruri s-au făcut de la venirea părintelui Daniel Loluță, iar cel care i-a stat tot timpul alături și îi stă și azi este părintele Petru Irimescu, parohul Bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel” Rădășeni, fiu al satului Pleșești. „Ponderea sprijinului material din sat pentru biserică a fost de 20%, cu multă îngăduință de 25%, restul fiind completat în mare parte prin contribuția părintelui Petru Irimescu de la Rădășeni. Preotul Irimescu a construit 9 biserici și a ajutat mulți oameni, dar nu obosește și nici nu se plânge”. A fost refăcut aproape totul, inclusiv pictura interioară, s-a montat centrală termică, s-a construit o clopotniță, s-a renovat casa parohială, înconjurată astăzi de o grădină de flori, ca și biserica. Fântâna și lumânărarul s-au realizat cu sprijinul unui fiu al satului, Gheorghe Jora, care trăiește acum la Botoșani, el a dorit în mod special să facă acest lucru, anul trecut. Tot anul trecut s-a ridicat în sat, pe locul unde a fost școala veche, o Troiță în cinstea eroilor, cu sprijinul material al parohiei, al preotului Irimescu și Primăriei, primar fiind profesorul Mihai Grădinaru. „Noi am lucrat și cu ajutorul oamenilor din sat, dar la lucrări mai grele am lucrat cu o echipă din Băișești”. A fost renovată și înconjurată cu gard din fier forjat și cealaltă biserică la care slujește părintele Daniel Loluță, cea de la Poiana, „Nașterea Maicii Domnului”, construită între anii 1992-1994, în locul unde a fost vatra satului. Doi oameni s-au zbătut s-o renoveze, Vasile Lupu și Vasile Ștefan. La parohia „Sf. Parascheva” toate se fac după principiul „nu termin o treabă și mă gândesc la a doua”, cu bani adunați de unde se poate, fiindcă de la Ministerul Culturii s-au primit doar vreo 80 de milioane, dar numai centrala, cu tot ce trebuie la ea, a costat 300. Ceea ce l-a determinat pe părintele Loluță să readucă biserica la importanța pe care o merită, a fost „nu dorința oamenilor care sunt în prezent în sat de a avea o biserică, doar o parte din ei și-au dorit”, ci fiindcă „înaintașii lor au vrut foarte mult ca biserica să fie acolo unde este locul ei. „Pleșeștenii adevărați, bătrânii satului, au fost foarte devotați bisericii, o iubeau, cinsteau preoții, erau foarte foarte activi. Drept dovadă, dacă ne uităm în cartea bisericii vechi de acolo, vedem că pe lângă donații în bani sau piatră și lemn veneau și la muncă, făceau câteva zile de cărăușie, cum spuneau ei, lucrul acesta i-a făcut să iubească biserica”, spune părintele. „Am reușit să refacem viața spirituală din mila lui Dumnezeu, asta e bucuria” Parohia Pleșești nu este mare, numără 117 familii, sunt 60 de văduve, în total 180 de case locuite, oamenii fiind „descurajați, deznădăjduiți în ultima vreme din toate punctele de vedere”. Astăzi, „viața duhovnicească e pe un făgaș bun”, iar oamenii se reunesc în jurul bisericii. „Am reușit să refacem viața spirituală din mila lui Dumnezeu, asta e bucuria. Oamenii chiar m-au primit călduros, m-au sprijinit după posibilitățile lor, fiind preocupați mai mult de nevoile zilnice. Când am ajuns, copiii treceau pe lângă preot și se uitau la el, nu știau să zică nimic, acum sunt mai deschiși, salută. Eu încerc să-i apropii, nu există Crăciun să nu le fac brad la biserică și să nu le dau daruri, cu sprijin, caut și eu în stânga, în dreapta sponsori. Înainte îi adunam în seara de Ajun, veneau la biserică, colindau și le dădeam, dar vedeam că a doua zi nu veneau la biserică la slujbă. De-atunci îi chem chiar în ziua de Crăciun și vin, anul trecut a fost primul în care am practicat așa și am fost mai bucuros. Au o obișnuință în zona asta, în toate satele, dacă li se dă ceva, vin. Dacă nu, își spun «de ce să mă duc?». Încerc să-i atrag cumva, dar nici nu vreau să-i cumpăr, trebuie să dispară ideea de motivație, vii la biserică pentru că îl iubești pe Dumnezeu și vrei să-i mulțumești, trebuie să punem accentul pe esență. Tind să cred că ușor, ușor biserica a redevenit ceea ce a fost, mi-aduc aminte ce era și cum este acuma și nu-mi vine să cred”. Munca nu s-a încheiat pentru parohul Bisericii din Pleșești, el are mereu alte planuri, mai trebuie făcute lucrări la cimitir, apoi „am început o clopotniță, suntem la acoperiș și acum făceam niște demersuri pentru niște lemn”. Preotul Daniel Loluță se gândește la mai multe programe pe care dorește să le pună în practică: „Acum lucrăm la casa de prăznuire pe care vreau s-o modernizăm așa cum se cuvine, cu termopane, cu căldură, cu bucătărie utilată, cu sală de mese și să-i facem o verandă, în față, să încapă mai mulți oameni. Sunt foarte mulți copii săraci în sat și aș vrea, printr-o asociație sau în colaborare cu cineva sau chiar de la gospodinele din sat, să oferim măcar unor copii, celor mai necăjiți, câte o masă caldă, o dată pe săptămână sau o dată la două zile. O masă caldă i-ar atrage să vină cu drag la școală și apoi înspre biserică. E o școală veche lângă biserica din Poiana, mă gândesc s-o renovez și să fac cândva un centru social, dar asta implică mai mulți factori, plus că n-aș sta cu familia prea mult. Vrem să facem un demers prin Arhiepiscopie – e un gând al nostru, pentru că ne dorim foarte mult – la Iași, la Mitropolie, pentru a aduce un veșmânt al Sfintei Parascheva, să-l avem în biserica noastră permanent. Cu atât mai mult cu cât eu am fost hirotonit întru preot la 24 iulie, de hramul Sucevei la Sf. Liturghie, cu încuviințarea ÎPS Pimen, de către mitropolitul Teofan de la Iași, el a săvârșit taina hirotoniei mele și atunci mi-am zis că nimic nu e întâmplător”. „Satul Pleșești nu e unul oarecare” De „Sf. Parascheva”, pleșeștenii se vor aduna la biserică și vor asista la slujba de Liturghie, așa cum o fac de 4 ani încoace, anul acesta poate mai mulți ca altădată. Se vor reuni în locul complet schimbat din dorința parohului de a cinsti biserica de altădată și oamenii ei: „Eu sunt conștient că nu iau nimic după mine, doar faptele contează. Dacă trebuie și Dumnezeu îngăduie, se face. Satul Pleșești nu e unul oarecare, datorită faptului că înaintașii noștri au fost oameni cu frică de Dumnezeu, au fost oameni smeriți, care puneau pe primul loc Biserica și datoriile către dânsa și apoi celelalte. Ceea ce s-a realizat acum, tind să cred cu toată convingerea, pentru că de foarte multe ori stau și mă întreb de unde s-a făcut, a fost doar împlinirea gândului și dorinței celor care au fost înaintea noastră. De fapt rugăciunile lor la Sf. Parascheva au făcut ca astăzi, la împlinirea a peste 100 de ani de la sfințirea locașului, visul lor să poată fi împlinit. Tot timpul am simțit un impuls, aș fi vrut poate să mă odihnesc, să luăm o pauză, dar ceva din spate venea și ne împingea mai departe, fie venea părintele Irimescu cu o propunere, fie n-aveam liniște că îmi venea o idee, tot timpul a fost o năzuință. De ce? Eu tind să cred că sunt rugăciunile lor ca, acolo, ce și-au dorit înaintașii să se facă”.