Prima locație a turneului organizat de către cele patru echipe înscrise în competiție va fi Negostina. „Am încercat să creăm o nouă bază în ceea ce privește fotbalul juvenil și cel feminin la Suceava. Avem pentru prima dată în zonă campionat pentru juniori C, pentru juniori D, pentru juniori E și avem reprezentante pentru turneele «Gheorghe Ola» și «Gheorgeh Ene». Ne străduim să le oferim celor mai mici cele mai bune condiții și vrem să avansăm în această direcție. Este foarte important să avem cât mai multe competiții, dar și mai importantă este construirea unei baze sportive alternative, adevărate, de pregătire pentru fotbalul sucevean” a declarat directorul sectorului de dezvoltare din cadrul AJF Suceava, Bogdan Grosu.
Fotbal
Campionatul Județean de Fotbal feminin va debuta la finele acestei săptămâni în județul Suceava!
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii