ALINA FORCUȚĂ
Rădăuțenii risipiți prin lume sunt mulți. Unii nici măcar nu au împlinit 30 de ani. O parte dintre ei revin acasă cu gânduri mari, încercând să-și regăsească rădăcinile. Poate că uneori au nevoie de timp pentru a se readapta în țara natală, în orașul natal. E interesant să stai să asculți cum privesc ei viața din Rădăuți, ce așteptări ar avea, ce doresc să facă pe viitor. Alina Forcuță spune că a revenit în țară pentru multe lucruri în care crede și pe care le iubește. – Alina, ai locuit în Anglia o vreme. Prin ce împrejurări ai ajuns acolo? – Am locuit în Anglia doi ani și jumătate. Am ajuns la Londra cu ajutorul unor prieteni stabiliți acolo de mai mulți ani. Se ivise un job la un moment dat, iar eu bineînțeles că n-am stat pe gânduri! Pe vremea aceea locuiam în București și lucram într-o multinațională, destul de mulțumită cu situația pe care o aveam. Însă dorința mea de a pleca într-o altă țară, de a experimenta alt nivel de trai, de a cunoaște o cultură nouă, oameni și mentalități diferite m-a atras dintotdeauna, iar Anglia era pe primul loc pe listă. La o lună după ivirea acestei oportunități, aterizam pe meleagurile britanice cu cel mai mare entuziasm simțit vreodată, cu fel de fel de planuri, lăsând în urmă tot, cu gândul că nu mă voi întoarce decât în vizită. „Faptul de a fi român printre străini, de a purta după tine tot felul de etichete și idei preconcepute, de a căra în spate problemele imigrării, de a înfrunta toate aceste probleme și de a te lupta cu ele reprezintă un mare chin care merge pas la pas cu tine pe stradă aproape în fiecare zi” – Cum era viața ta în Anglia? – Mi-a plăcut foarte mult Anglia! Timpul petrecut acolo m-a schimbat radical în bine! Mi-a deschis mintea într-un mod în care sunt sigură că în România nu s-ar fi întâmplat. Am învățat foarte multe lucruri pe care, din nou, în România nu cred că aș fi avut de unde să le învăț și spun cu tristețe asta. Nu am avut nicio problemă cu limba engleză, pentru că o cunoșteam foarte bine, iar cât privește perioada de adaptare nici nu aș avea prea multe de povestit deoarece lucrurile au decurs firesc și plăcut așa după cum bănuiam și-mi plănuisem. Asta probabil s-a datorat entuziasmului meu și dorinței de a învăța cât mai multe lucruri, de a cunoaște tot ce era de cunoscut. Îmi dorisem să ajung acolo și eram pregătită să primesc tot noul care urma să vină. Cu agitația și forfota orașelor mari veneam obișnuită din anii petrecuți în București. Prin prisma jobului pe care l-am avut, și aici mă refer la munca mea cu copiii, mi-am însușit o experiență educațională care mă bucură cel mai mult, care m-a schimbat în totalitate ca om, mi-a dezvoltat o altă percepție a lucrurilor și-mi va fi de folos mereu. Mi-a fost puțin dificil la început, deoarece experiența mea legată de tot ceea ce presupune grija, responsabilitatea și implicarea în munca cu copiii, îndeosebi copii cu vârsta până la 6 ani, era nesemnificativă. Atât jobul meu de bază, asistență nursery la o creșă particulară, cât și extra joburile pe care le aveam și care presupuneau, din nou, diferite activități pentru copii, îmi ocupau cea mai mare parte a timpului, inclusiv, uneori, weekendurile. Timpul liber care îmi rămânea îl petreceam în întregime plimbându-mă, vizitând cât mai multe locuri și încercând să socializez cu oameni de diverse naționalități și chiar vârste. Am cunoscut oameni foarte interesanți, care mi-au umplut ranița de prieteni alături de toți copiii de care am avut grijă și familiile lor. Cei mai nostimi sunt un cuplu de bătrânei autohtoni și un artist meșteșugar din Noua Zeelandă. Cu absolut toți păstrez legătura și mă simt norocoasă că i-am cunoscut și am învățat de la ei atâtea lucruri de folos care m-au îmbogățit sufletește și m-au ajutat să văd viața și oamenii într-o altă lumină. Într-adevăr, nu este deloc ușor traiul într-un oraș precum este Londra. Mai ales atunci când ești singur, pe cont propriu. Și aici mă refer la toate costurile lunare care se duc pe locuință, mâncare, întreținere, transport, taxe etc. Din acest punct de vedere ești dezamăgit uneori și nevoit să lucrezi extra pentru a face față tuturor cheltuielilor și pentru a strânge economii dacă dorești acest lucru. Bineînțeles că și faptul de a fi român printre străini, de a purta după tine tot felul de etichete și idei preconcepute, de a căra în spate problemele imigrării, de a înfrunta toate aceste probleme și de a te lupta cu ele reprezintă un mare chin care merge pas la pas cu tine pe stradă aproape în fiecare zi. Eu (ca și mulți alți români de pretutindeni) am decis că voi face diferența, că voi fi acel exemplu bun de cetățean român. Și asta am făcut. – Care sunt, din punctul tău de vedere, deosebirile radicale dintre români și englezi? – În primul rând, diferență foarte, foarte mare de mentalitate (acel „open mind”) în favoarea englezilor, desigur. Apoi nivelul educației, care include civilizația, bunul-simț, respectul. Și în general modul de percepție și trăire a vieții. Englezii privesc viața foarte detașat. Trăiesc momentele cât mai intens posibil și încearcă să acorde fiecărei banale zile și rutinei ceva special. Asta am observat la ei: nu lasă nicio zi să treacă fără să-și acorde măcar câteva mărunte bucurii alături de familie, prieteni. Sunt interesați de tot felul de activități; de la sporturi recreative, activități culturale, hobby-uri, entertainment până la ieșiri cu prietenii sau simple cine în familie. La loc de mare cinste șade educația copiilor, sector din care eu am învățat, cu mare uimire și plăcere, foarte multe lucruri. Pe această latură, englezii sunt mereu antrenați într-o sumedenie de activități care să includă educația și dezvoltarea copiilor lor. Un alt aspect pe care l-am remarcat la englezi, care mi-a dat mult de gândit și pe care nu-l întâlnim la noi (sau prea puțin), a fost spiritul de comunitate, pe care îl dezvoltă foarte frumos. În primul rând cu vecinii din cartier sau de locuință. Sunt foarte solidari și dispuși să ofere o mână de ajutor atunci când este nevoie. Și o fac cu plăcere și bucurie, fără îmbufnări sau cârcoteli sau uși trântite-n nas. Și respectă această prietenie comunitară ca pe o regulă, ca pe o valoare. Foarte frumos să-i vezi cum se sprijină unii pe alții, cum contribuie și sunt implicați în toate schimbările care se petrec în cartier, în comunitatea lor, cum pregătesc mese cu mâncare gătită la sfârșit de săptămână și se adună unii la alții (prin rotație) și discută despre creșterea copiilor, călătorii, planuri. Și-apoi ar mai fi atitudinea pozitivă pe care o au față de viață, față de întâmplările zilnice. Și-mi amintesc în acest context binecunoscutele formulări „please” și „thank you” fără de care nu se începe și nu se termină nici o frază! Și mi-am dat seama că această caracteristică a englezilor nu este direct proporțională cu bunăstarea, cum s-ar crede. E mai degrabă o chestiune de respect pe care și-o datorează fiecare om lui însuși și o manieră politicoasă de a-i trata pe cei cu care interacționezi. – Cum vezi acum România, respectiv Rădăuțiul, după perioada petrecută în străinătate? – Întrebarea asta mă întristează de fiecare dată. Și sunt o persoană cu speranțe mii și optimism și-mi iubesc țara, neamul, rădăcinile negrăit de mult, dar peste toate astea realitatea actuală e foarte clară. Avem nevoie de educație și modele. Și avem oameni frumoși care fac treabă bună și lasă comori în urma lor. N-aș dori să fac judecăți aspre pe această temă, cu toate că în sufletul meu mă dor foarte multe dintre cele care se petrec în societatea noastră românească. Revin la oamenii frumoși pe care îi menționam și consider că ar fi bine și nobil să-și extindă influența și munca cât mai mult posibil. Să iasă din anonimat acolo unde este cazul sau să mai pună modestia în buzunar (de-o pauză) atunci când este nevoie. Iar noi, toți cei în stare de-o mână de ajutor, ar trebui să îngroșăm rândurile. Fiecare, absolut fiecare este dator să contribuie la păstrarea și transmiterea învățăturilor, valorilor, culturii, tradițiilor poporului său! – Care sunt planurile tale acum? – Am revenit în țară pentru multe lucruri minunate în care cred și pe care le iubesc: familia, acasă în Bucovina, tradițiile noastre și obiceiurile, rădăcinile, neamul, credința în Dumnezeu. Le-am dus dorul neașteptat de mult și la un moment dat am simțit că locul meu este aici. Cele mai multe dintre planurile mele sunt legate tot de aceste lucruri care m-au adus înapoi acasă. Îmi doresc să mă ocup de latura aceasta educativă care are multe bube. Să mă alătur oamenilor și să îmbunătățim situația. Atât cât este posibil. – Ce le lipsește sau prisosește (de ce nu?) tinerilor rădăuțeni? – Lucrurile bune, frumoase care cresc valoarea unui om, a unui tânăr cu atât mai mult, nu sunt niciodată de prisos. Iar în Rădăuți, din păcate acestea lipsesc. Activități culturale, artistice, creative care să mobilizeze tineri în contexte constructive. Sunt multe chestii care pot fi făcute și nu doar pentru tineri, ci pentru oricine dorește momente de calitate în viața de zi cu zi. Și cred că foarte importantă este prelungirea acestor activități, adică să nu rămână la nivel de eveniment care a avut loc și s-a încheiat, ci să se desfășoare constant ca modalitate de petrecere a timpului liber sau sfârșitului de săptămână. Am constatat cu bucurie că există câteva încercări în acest sens, dar și partea de receptivitate a rădăuțenilor cam șchiopătează și reprezintă o piedică de multe ori.
Comentarii