Ploile din luna iulie au afectat un pod de pe varianta ocolitoare a Sucevei

Precipitațiile abundente căzute în perioada 22-23 iulie au afectat un pod peste pârâul Șcheia de pe DC 74, care este folosit ca variantă ocolitoare a municipiului Suceava.
 

Drept urmare, prefectul județului Suceava a solicitat Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași să dispună măsuri, în regim de urgență, pentru darea în circulație a tronsonului al treilea a șoselei de centură a municipiului Suceava. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, în urma unei evaluări, s-a constatat că sunt degradate grav atât punctele de sprijin, dar și asfaltul, iar situația este cu atât mai gravă cu cât DC 74 asigură varianta de ocolire a municipiului Suceava. Sinescu a mai spus că a promovat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care să se asigure suma de 650.000 de lei pentru reabilitarea acestui pod care face legătura între DN 2 și DN 17. „În prezent, având în vedere că varianta ocolitoare a municipiului Suceava nu este dată în exploatare, degradările podului în cauză se pot dezvolta în ritm accelerat, ceea ce ar conduce la compromiterea structurii și la o stare care nu poate asigura circulația autovehiculelor în condiții de siguranță, în special exigența de rezistență și stabilitate”, a menționat prefectul, care a precizat că în prezent circulația pe pod se desfășoară restricționat. Sinescu a mai declarat că, în urma discuțiilor cu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, a înțeles că tronsonul al treilea al șoselei de centură a Sucevei, care este realizat 97 la sută, urmează să fie finalizat în perioada următoare, pentru desemnarea executantului urmând să fie efectuată o selecție prin negociere directă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI