(J)unghiuri politice

Pe cine reprezintă consilierii?

Nu e posibil să ai majoritate aproape la două treimi în Consiliul Local Suceava și după două luni să o pierzi. E drept, după ce a intervenit în joc celebra ordonanță a traseiștilor, OUG 55/2014. Ori nu ai un lider bun, ori nu ai consilieri de calitate. De ce nu e în stare PNL-PDL să își țină oamenii aproape?
 

Care au fost mecanismele care l-au determinat pe ultimul consilier PDL demisionar, dl Costel Tătăranu, să se declare independent alături de consilierii PNL Vasile Mocanu și Corneliu Vornicu? Lucrurile sunt foarte simple: poziția ocupată zi de zi la serviciul pe care îl conduce. Și la fel se vor gândi toți dintre consilierii PDL și PNL rămași fără independență, cei pe care Ion Lungu îi va suna zilnic să îi întrebe cum le mai merge. Analiza este foarte simplă: Vasile Mocanu lucrează la stat (șef OCPI Suceava). Corneliu Vornicu lucrează la stat (șef serviciu SGA). Costel Tătăranu lucrează la stat (Inspectoratul de Stat în Construcții). Pentru consilierii locali suceveni faptul că au fost aleși pe o listă nu prea mai contează. Acesta e de fapt prețul pus pe modul cum au fost alcătuite la Suceava listele. Cu oameni care deja ocupau niște funcții și pe care conducerile de partid se bat odată la patru ani să îi pună pe lista lor, doar-doar o da ceva greutate. Calculul e bun până la un punct. Dar… Nu strici orzul pe gâște, e o vorbă populară. Cam asta au făcut PDL și PNL. I-au îndopat pe unii care deja aveau, și sigur aveau, acordul unor lideri județeni sau locali ai partidelor politice, în defavoarea unora din partid care și-ar fi dat și viața să fie consilier local. Și cu siguranță nu ar fi trădat niciodată. PDL și PNL probabil că nu au învățat nimic din lecția „dreptății din interiorul partidului”, atâta timp cât listele lor de consilieri locali sunt pline de lucrători la stat care au deja asigurat un trai bun, indiferent de ce se întâmplă în jur. Probabil că acesta este noul spirit liberal. Și, ca să fim corecți cu analiza până la capăt, știți cine a fost validat nou consilier PDL în ședința extraordinară de marți? Distinsa doamnă Liviana Enea – inspector DGASPC Suceava… În concluzie, trebuie spus că Ion Lungu a creat majoritatea simplă pentru PSD în Consiliul Local Suceava, așa cum își propusese. Primul test dat primarului de Suceava după ce Guvernul i-a dăruit peste 2,2 milioane de euro, fără TVA, pentru așa-zisa refacere a zonei pietonale din fața Palatului Administrativ (care inițial se făcea cu numai 1,8 milioane de euro, însă bani europeni) a fost trecut cu brio. Acum urmează ca grupul de consilieri independenți din CL Suceava, pe bună dreptate, să anunțe că ar dori schimbarea viceprimarului PNL, Ovidiu Doroftei, cu un independent. Că și așa se poartă independența în Primăria Suceava.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI