În perioada 22 24 august, Iulius Mall Suceava organizează „Festivalul Berii”. Potrivit organizatorilor, cei prezenți se vor destinde savurând un pahar din licoarea preferată în sezonul cald, pe care o vor completa cu preparate la grătar. Pentru cei mici va fi amenajat un parc de distracții, în timp ce iubitorii muzicii vor avea nenumărate motive de bucurie. Azi, de la ora 16, vor urca pe scenă Ansamblul Folcloric „Stejărelul” din Cajvana, Fanfara de la Stamate și interpreta Adriana Bucevschi. Mâine, de la ora 19, publicul va fi atras cu momente de dans oferite de Bucovina Dance Studio și Boomdance și de vocea Ioanei Hrișcă. Invitatul special al serii este Pepe, care va interpreta cele mai îndrăgite melodii latino din repertoriul său. Festivalul continuă duminică, atunci când își vor demonstra talentele membrii Ansamblului „Arcanul”, elevii Liceului de Artă „Ciprian Porumbescu”, Fanfara de la Stamate, Formația Diamant, Fanfara din Calafindești, Alexandru Recolciuc și Sorin Filip. În aceeași perioadă, la parterul Iulius Mall Suceava se desfășoară o nouă ediție a „Târgului de Handmade”. Bucovinenii cu imaginație își vor prezenta iscusința în a crea bijuterii, decorațiuni, aranjamente și obiecte unice, lucrate manual.
> În perioada 22-24 august, la Suceava > Pepe este invitatul special al evenimentului
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii