Ce spun ploile

Iată că din când în când (și parcă din ce în ce mai des) vin ploi grozave, iar, pe alocuri, ca o consecință imediată, ce răvășește lumea în necazuri cumplite, inundații. Vin ploile acestea să spună că nu mai e vremea care a fost, că modificările climatice sunt constante și constatabile mai peste tot, dar și că este necesar ca vremurile, cu oamenii de ele, să li se adapteze. Fiindcă ploile nu spun doar că cei loviți de nenorociri trebuie înconjurați de semeni, de la autorități la megieșii oarecare, cu dovezi concrete de compasiune și solidaritate, că cei loviți de soartă nu trebuie lăsați, pe cât este cu putință, pradă răvășitoarelor necazuri.

 

Ci ar mai spune ploile că însăși soarta ar trebui dinainte evaluată, cu mai multă atenție, cu mai multă cumpătare. Fiindcă ploile și inundațiile mai întreabă, printre altele, unde anume (și cât, și cum) s-au făcut tăieri de pădure; unde (nu) s-au făcut plantări; unde și cu de la cine fonduri ar trebui făcute amenajări hidrologice mai mari sau mai mici; unde și cum s-au exploatat resursele subsolului în apropierea așezărilor omenești; nu în cele din urmă unde (și cum, și din ce) s-au construit locuințe și acareturi; nicidecum la sfârșit câți și-au asigurat casele și chiar cât și le-au asigurat (altfel spus, nu doar dacă au plătit polițe, ci și dacă au șanse să fie despăgubiți de pe urma lor). În plesnetele lor asurzitoare, în huietul lor îngrozitor câte spun ploile, câte avertismente transmit șuvoaiele!…