Potrivit acestei statistici, în primele șase luni ale acestui an, în sectorul de călători, traficul a fost de 250.000 de persoane la intrarea în țară și de 238.547 de persoane la ieșirea din țară, iar față de întreg anul 2013 – când traficul a fost de 796.983 persoane înregistrate ca intrate în țară și 816.746 de persoane pe sensul de ieșire din țară – se constată o scădere cu aproximativ 30% a traficului în anul 2014 la sectorul de călători. “Aceasta se datorează, în principal, unor restricții impuse prin aplicarea instrucțiunilor privind asigurarea supravegherii vamale și gestionarea informațiilor referitoare la unele categorii de bunuri introduse în România de călători în bagajele personale, instrucțiuni aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 230/2014, cu aplicare începând cu data de 15.02.2014” se arată în documentul Biroului Vamal Siret. Sursa citată informează că prin aplicarea instrucțiunilor se impun restricții cantitative în special produselor supuse accizării, fiind permisă intrarea cu două pachete de țigarete, un litru de produse alcoolice peste 22 grade, patru litri de vin, 16 litri de bere, zece litri de carburant peste capacitatea rezervorului standard, pentru fiecare persoană, o singură dată în decurs de o săptămână. În document se menționează că prin această măsură s-a reușit în bună măsură restrângerea micului trafic de frontieră, în condițiile în care dimensiunea micului trafic de frontieră, de la Biroul Vamal de Frontieră Siret a fost generat în principal de diferențele de preț practicate la unele produse pe piața din Ucraina, comparativ cu cele practicate pe piața românească. În analiza Biroului Vamal de Frontieră Siret se mai arată că traficul de persoane crește foarte mult în sezonul estival, în perioada 1 iunie – 31 august, datorită fluxului de turiști din țări precum Ucraina, Rusia, Belarus care doresc să-și petreacă concediile în Grecia, Turcia, România sau Bulgaria. S-a constatat că aproximativ 55% din totalul cetățenilor ucraineni care intră în țară pe parcursul întregului an sunt înregistrați doar în perioada sezonului estival. În situație similară se află aproximativ 70% dintre cetățenii ruși și 89% dintre cetățenii bieloruși.
După limitarea cantităților de produse ce pot fi aduse în țară
Traficul de călători prin Vama Siret a scăzut în acest an cu 30% după aplicarea, din luna februarie, a ordinului ANAF de limitare a cantităților de produse ce pot fi introduse în țară, potrivit unei statistici a Biroului Vamal Siret, prezentată în cadrul Colegiului Prefectural Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii