Scoaterea Sfintei Cruci, 1 august
Între tainele pe care le întâlnim în viața noastră de creștini și care ne interpelează în diferite moduri se află și taina Sfintei Cruci. Semnul crucii este într-adevăr o taină a credinței creștine și, cu toate că ni s-ar putea părea că știm suficiente lucruri despre aceasta, în realitate știm puțin, tocmai de aceea ea rămânând o taină ce trebuie mereu redescoperită în fiecare dintre noi. Iată de ce despre Sfânta Cruce s-a scris mult.
În viața bisericească a românilor, și în general a popoarelor ortodoxe și catolice, există un respect deosebit față de ea. Fie că este un simbol al altarului de jertfă, fie un element de cult sau fie că amintește de jertfa Mântuitorului, Sfintei Cruci i s-au atribuit lucrări, cercetări, omilii, studii, icoane, biserici, sărbători și rugăciuni. De frica ei și diavolii se cutremură. „Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat-o nouă”, se spune la Taina Sfântului Maslu. În calendarul nostru creștin ortodox găsim patru popasuri duhovnicești create în cinstea ei. Două sărbători importante: a) Înălțarea Sfintei Cruci – cea mai veche sărbătoare care s-a instituit la 13 septembrie 335, zi în care s-a aflat Sfânta Cruce și s-a sfințit Biserica Sfântului Mormânt. b) A doua sărbătoare, Duminica a treia din Postul Mare. Așa cum un călător care străbate un drum lung sub soarele torid și arzător al amiezii simte nevoia să se odihnească la umbra unui pom și să bea din apa rece a unui izvor, pentru noi creștinii, la jumătatea Postului Mare, sub ramurile acestui Pom minunat – Sfânta Cruce, ne împărtășim din harul ei cel mântuitor ca dintr-un izvor rece și dătător de sănătate. Celelalte două sărbători mai puțin importante sunt: c) Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei și de viață Cruci (1 august) d) Pomenirea arătării semnului Sfintei Cruci pe cer, în timpul împăratului Constantie în 351, fapt consemnat într-o scrisoare a Sf. Chiril al Ierusalimului către împăratul Constantie. La 1 august, zi care coincide cu începutul postului Adormirii Maicii Domnului, pomenim Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei și de viață făcătoarei Cruci în amintirea eliberării grecilor din robia saracimilor, pe timpul împăratului Manuel Comnenul (1143-1180), cu ajutorul Sfintei Cruci, asemenea împăratului Constantin cel Mare care l-a biruit pe Maxentiu în 312. În această zi de 1 august, la Constantinopol se scotea Sfânta Cruce, pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de la paraclisul împărătesc și se ducea cu sobor de ierarhi, preoți și mulțime de credincioși într-o procesiune pe străzi, până se ajungea la Biserica Sf. Sofia. Aici ea rămânea spre cinstire până pe 14 august, când era readusă la palatul împărătesc. La Vecernia înaintea prăznuirii scoaterii cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului, se cântă la strană: „toată firea omenească acum înainte prăznuind cu bucurie să sălteze, căci lemnul crucii se pune înaintea tuturor credincioșilor, ca o doctorie menținută și ca dezlegare de boli și de patimi și de toată vătămarea”. În Acatistul Sfintei Cruci , la icosul a V-lea, se amintește lucrarea sfântă pe care a avut-o împăratul Constantin. „Văzut-a lumină din cer marele Constantin, arătându-se semnul Crucii cu stele, întru care biruind mulțimea vrăjmașilor, s-a sârguit de a descoperit lemnul Crucii și a zis către dânsul unele ca acestea: „…Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor.” Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului Postul Adormirii Maicii Domnului, numit în popor al Sântă Măriei, e rânduit de Biserică în cinstea Adormirii ei, dar și spre aducere aminte de virtuțile alese pe care le-a avut Sf. Fecioară Maria, și ține două săptămâni: 1-15 august. Acest post face parte din cele patru mari posturi ale Bisericii și este al doilea după Postul Mare, dar mai aspru decât al Nașterii Domnului și al Sf. Apostoli. La catolici, Postul Adormirii Maicii Domnului se rezumă la o singură zi din ajunul sărbătorii: 14 august. La ortodocși, se lasă sec în seara zilei de 31 iulie, iar dacă aceasta cade miercurea sau vinerea se lasă sec cu o zi înainte. În acest an, în chiar seara zilei de astăzi, săvârșim lăsarea de sec pentru postul care începe mâine. În timpul acestui post se citește zilnic în biserici și mănăstiri paraclisul Maicii Domnului. Originea lui trebuie căutată prin secolul V, când cultul Maicii Domnului a cunoscut o dezvoltare mai mare. La început, felul postirii nu era la fel, în părțile Antiohiei se postea o zi, 6 august , la Constantinopol – 4 zile, la Ierusalim – 8 zile, în Răsărit se postea în luna august, de aici era numit Postul lui August, iar alții nu posteau deloc, socotind sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului o zi de bucurie. La Sinodul Local din Constantinopol, ținut în 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, s-a hotărât ca postul să înceapă la 1 august și să țină până la 15 august. După Tipicul cel Mare (cap. 35, pag. 44), miercuri și vineri se consumă mâncare uscată, marți și joi legume fierte fără untdelemn, sâmbăta și duminica se face dezlegare la untdelemn și vin, iar la 6 august, ori în ce zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, pește și vin. Această sărbătoare mai este numită la greci „Paștele Verii”, iar la noi ziua de 15 august devine un altar imens al rugăciunii în care îngerii împreună cu oamenii slăvesc pe cea care L-a născut cu trup pe Fiul Său, Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. În toate slujbele bisericești și serviciile divine cântările și rugăciunile adresate Maicii Domnului sunt multe și este explicabil acest lucru. Maica Domnului se găsește în iconografia ortodoxă cu Pruncul în brate, iar în icoana Adormirii Maicii Domnului avem în centru pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos ținând sufletul sfânt al Maicii Sale în brațe sub chipul unui prunc. Din Sf. Scriptură aflăm că în istoria mântuirii găsim două femei care au un rol important în istoria neamului omenesc. Prima este Eva, cea dintâi femeie, care, neascultând de porunca lui Dumnezeu, a dus la pierderea raiului. Cealaltă femeie este Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, fiica ascultării de Dumnezeu: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău!” (Luca 1,38). Ea este purtătoarea harului lui Dumnezeu și aduce binecuvântare: „Nu te teme Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu” (Luca 1,30); „Binecuvântată ești tu între femei” (Luca 1,28). Dacă Eva a adus osânda păcatului, Sfânta Fecioară Maria a adus izbăvirea de păcat. Daca Eva a adus întristare și frică: „Am auzit glasul Tău în rai și m-am temut” (Fac. 3,10), Sfânta Fecioară Maria aduce bucuria și iertarea: „Sfântul care se va naște din tine, Fiul Lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1,35); „El va mântui poporul Său de păcate” (Matei 1,21). Scrierile biblice nu mai pomenesc nimic despre Maica Domnului după Cincizecime. De ce nu mai găsim nimic în Sfânta Scriptură, de ce Sfinții Apostoli nu mai relatează nimic în scrierile lor? Pentru că aceasta a fost voia ei cea sfântă pe care Sfinții Apostoli și ceilalți creștini au respectat-o. Maica Domnului a voit să se vorbească despre Fiul ei, despre jertfa de pe Golgota, despre Înviere. Toată viața sa a fost închinată Fiului ei: „Faceți tot ceea ce vă va spune” (Ioan 2,5). Acest cuvânt pe care l-a rostit Maica Domnului la nunta din Cana Galileii pare să exprime discreția ce a învăluit viața ei. Dar ceea ce nu ne mai spune Sfânta Scriptură, ne spune de acum Sfânta Tradiție a Bisericii. Încă de pe Cruce Mântuitorul a încredințat-o pe Maica Domnului Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan să aibă grijă de ea, trăind în mijlocul comunității creștine până la bătrânețe. Simțindu-și sfârșitul, căci și făptura ei curată trebuia să treacă prin moarte, Maica Domnului a voit să treacă la veșnicie, la Fiul ei, înconjurată de ucenicii Lui. De la marginile pământului Sfinții Apostoli au venit la căpătâiul Maicii Domnului, iar ea a adormit lin, căci fără dureri i-a fost Nașterea Fiului și fără dureri Adormirea ei. Sfinții Apostoli au depus Sfântul trup în mormântul din Grădina Ghetsimani. Dacă Sfântul Apostol Toma a adus o mărturie despre Învierea Domnului, tot lui îi datorăm, potrivit tradiției creștine, descoperirea mutării Maicii Domnului cu trupul la cer. Se spune că el nu a fost de față la adormirea sa, ci venind după trei zile a rugat pe ceilalți ucenici să deschidă mormântul ca să o vadă pentru ultima dată pe Maica Sfântă, dar când au deschis mormântul l-au găsit gol. Din aceasta reiese că Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel ce și-a luat trup omenesc din trupul Fecioarei Maria, nu a putut să lase acel locaș pradă putrezirii. „Dacă Dumnezeu a voit să păstreze nu numai trupurile, ci și hainele celor trei tineri din cuptorul cu foc, cum s-ar putea crede că a avut mai puțină grijă față de trupul Maicii Sale? Daniel a fost cruțat de dinții leilor, iar Maica Domnului să fie lăsată dinților morții putreziciunii? ”, spune Fericitul Augustin. Dacă în persoana Fecioarei Maria s-a întrupat chipul suprem al fecioriei prin tot ceea ce e mai frumos: curăția sufletească, neprihănirea trupului, credincioșia în Dumnezeu și ascultarea desăvârșită față de El, ea este în același timp și modelul desăvârșit al „Mamei”, deoarece nicio altă femeie nu s-a făcut pe sine pildă de credință și de dragoste față de Fiul Său așa cum s-a făcut ea. Sfinții Evangheliști o numesc pe Fecioara Maria: „Maica Domnului meu” (Luca 1,43); „Maria mama Lui” (Matei 1,18); „Mama lui Iisus” (Ioan 2,1); Mântuitorul nostru Iisus Hristos este numit însuși „Fiul Mariei” (Marcu 6,3). În persoana Sfintei Fecioare Maria, Dumnezeu a împlinit una dintre cele mai minunate taine din întreaga istorie a neamului omenesc, fecioria și maternitatea. Acestea sunt contopite într-un singur tot, ele se împletesc una cu cealaltă, neputând exista una fără alta. Dacă din perspectiva legilor omenești aceste stări apar de neconciliat. Nu același lucru se poate spune în ceea ce o privește pe Fecioara Maria. La oameni aceste stări se exclud: fecioara e fecioară și nu mamă, mama e mamă și nu mai e fecioară. Sfânta Maria e și una și alta într-un mod desăvârșit, această situație excepțională între femei e datorată Pruncului Iisus Hristos care este Fiul lui Dumnezeu. Nu cred că greșesc dacă spun că, dintre toate popoarele ortodoxe, niciunul nu a surprins mai sintetic și mai teologic esența învățăturii despre Fecioara Maria precum poporul român, poate și datorită faptului că el are o sensibilitate aparte, am putea spune chiar un cult al mamei. Credincioșii noștri au multă evlavie pentru Maica Domnului, denumind-o cu un cuvânt care este specific numai limbii române – „maică”, fiind greu de tălmăcit în alte limbi și care se folosește mai ales când se face referire la femeile care trăiesc în feciorie, călugărițele. Poporul român credincios, atunci când a spus Maica Domnului, a surprins într-o unire simplă ambele trăsături: mamă și fecioară. Din cele mai vechi timpuri, pământul locuit de poporul nostru a fost numit „Grădina Maicii Domnului”, datorită bisericilor și mănăstirilor din țară închinate ei. În casa românească la loc de cinste strălucește icoana Maicii Domnului, iar raza ei ocrotitoare păzește dintotdeauna pe orice om, indiferent de neam sau lege, care s-a rugat cu credință ei. Ca mamă a Mântuitorului ea rămâne deosebit de apropiată de credincioșii Bisericii, fiindu-le Maică duhovnicească, iar mama nu este niciodată nepăsătoare fața de fiii ei, buni sau răi, ea îi iubește deopotrivă pe toți, ea se roagă și pentru cei drepți și pentru cei păcătoși. Rugăciunile către Sfânta Fecioară Maria sunt aducătoare de ajutor și mângâiere către mamele care au îngenuncheat cu credință și nădejde în fața icoanei ei, rugându-se pentru copii, aflând milă și ajutor. Câte soții au găsit liniștea familiei lor prin rugăciunile curate și stăruitoare către Maica Domnului, câte fecioare și văduve au primit în necazurile lor mângâiere de la Maica Domnului, câte boli au fost vindecate, câte necazuri s-au stins, câte bucurii s-au născut, câte suflete s-au îndreptat datorită rugăciunilor către Maica Domnului cuprinse în Acatistele și Paraclisele închinate de Sfânta Biserică ei! Dacă iubirea unei mame nu se ofilește niciodată, atunci cu atât mai mult va fi iubirea Maicii Domnului către întreg neamul omenesc. Pentru aceasta o singură dorință are și ea față de noi: să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu și să-L iubim pe Fiul Său. Înălțați duhovnicește de măreția praznicului ei, să ne întărim nădejdea în rugăciunile ei binefăcătoare, împletind postul cel adevărat cu credință, iertare și fapte bune. Post ușor și binecuvântat! Pr. MIHAI ALEXANDRIUC, Parohia Chilișeni
Comentarii