Impact frontal între autoturismele a două șoferițe. Victimă, un bărbat de 63 de ani

 

Un bărbat de 63 de ani din județul Suceava a avut marele ghinion să fie victima unui accident de circulație în care eroinele au fost două persoane de sex feminin aflate la volanul a două autoturisme. Potrivit informațiilor obținute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, nefericitul incident a avut loc miercuri seară, în jurul orei 19.10, pe DJ 178A, în interiorul comunei Todirești. Atunci, o tânără de 30 de ani din comuna Botoșana, în timp ce conducea autoturismul proprietate, pentru a evita o coliziune față-spate cu un camion ce rula în fața sa și al cărui conducător auto a frânat brusc, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu un autovehicul condus regulamentar de o femeie de 37 de ani din municipiul reședință de județ. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că în urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei singure persoane, un bărbat de 63 de ani din comuna Comănești, pasager într-una din cele două mașini implicate în evenimentul rutier, pasager care necesită pentru vindecare între 6 și 8 zile de îngrijiri medicale. Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI